O primă ipoteză privind cauza incediului devastator din Elveția

Publicat: 01 01. 2026, 14:09

„Una dintre lumânări a fost adusă prea aproape de tavan, care a luat foc. În câteva zeci de secunde, tot tavanul era în flăcări. Totul era din lemn”, a povestit una dintre martore. Tinerele au subliniat că ușa de ieșire era foarte mică raportat la numărul de persoane: „Cineva a spart un geam ca oamenii să poată ieși”.

Într-un videoclip realizat de un participat și identificat de Gândul apar mai mulți tineri ce țin în mână materiale pirotehnice printre care și torțe ce pot semăna de la distanță cu lumânările.

De menționat este că autoritățile elvețiene nu au comentat cauza tragediei, dar au precizat că o anchetă este în desfășurare.

Cele două tinere intervievate de publicația franceză spun că petrecerea avea loc la subsol, iar flăcările s-au extins rapid către nivelul superior. „Toată lumea a început să iasă țipând și alergând”, au relatat ele, descriind mișcări de mulțime și o îmbulzeală care a dus la accidente: una dintre tinere afirmă că a fost „aruncată pe scări” de valul de oameni, rănindu-se la genunchi.

„Am avut flăcările la un metru de noi; dacă nu fugeam, sigur eram rănite și noi”, a mai spus una dintre martore, adăugând că pompierii și poliția ar fi ajuns „în câteva minute”.

Numărul exact al celor prezenți rămâne neclar. Autoritățile au vorbit despre peste o sută de persoane în local în momentul incidentului, însă cele două tinere susțin că ar fi fost „în jur de 200 de oameni, inclusiv minori”.

Anchetă în desfășurare; autoritățile exclud un atac

Incendiul a izbucnit în jurul orei 01:30 (ora locală), iar autoritățile au anunțat o intervenție de amploare și au izolat zona, inclusiv prin impunerea unei interdicții de survol.

Cauza exactă a tragediei este încă investigată. Potrivit relatărilor de presă bazate pe declarațiile oficialilor, ipoteza unui atac a fost exclusă, iar anchetatorii încearcă să stabilească dacă a fost un accident sau o altă cauză.

Oficialii au numit incendiul „embrasement généralisé”, un termen din domeniul stingerii incendiilor care descrie modul în care un incendiu poate declanșa eliberarea de gaze combustibile care se pot aprinde violent și pot provoca ceea ce pompierii numesc ardere generalizată sau reaprindere explozivă.