O rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU privind Gaza va fi supusă vineri la vot

O rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU propusă de SUA privind Gaza va fi supusă vineri la vot, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al misiunii americane la ONU, Nate Evans.

135 afișări
Imaginea articolului O rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU privind Gaza va fi supusă vineri la vot

„Statele Unite au lucrat cu seriozitate cu membrii Consiliului în ultimele săptămâni la o rezoluţie care va sprijini fără echivoc eforturile diplomatice în curs de desfăşurare menite să asigure o încetare imediată a focului în Gaza, ca parte a unui acord privind ostaticii, ceea ce ar face ca aceştia să fie eliberaţi şi ar contribui la permiterea unui val de ajutor umanitar", a declarat Evans.

„După mai multe runde de consultări cu Consiliul de Securitate, vom supune această rezoluţie la vot vineri dimineaţă”, a spus el.

Statele Unite s-au opus prin veto la mai multe rezoluţii anterioare ale Consiliului de Securitate al ONU care solicitau încetarea imediată a focului. Ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat după un astfel de veto, la sfârşitul lunii februarie, că aceasta „ar pune în pericol negocieri sensibile”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici