Obama proclamă revenirea SUA în Asia, dar nu împotriva Chinei

Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat sâmbătă că Statele Unite sunt o putere din regiunea Asia-Pacific de care trebuie să se ţină cont din nou, dând asigurări că nu vrea să "înfrânze" China, aflată în plină expansiune.

29 afișări
Imaginea articolului Obama proclamă revenirea SUA în Asia, dar nu împotriva Chinei

Obama proclamă revenirea SUA în Asia, dar nu împotriva Chinei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În a doua zi a turneului său asiatic, în cadrul căruia va vizita Singapore, China şi Coreea de Sud, Obama a rostit sâmbătă, la Tokyo, un important discurs de politică externă în faţa a 1.500 de invitaţi.

El a afirmat că interesul său pentru regiunea Asia-Pacific îşi are rădăcinile în copilăria petrecută la Hawaii şi în Indonezia, înaintea de a se referi la China, o altă mare putere din regiune, pe care a încercat să o asigure de bunele intenţii americane.

"Statele Unite nu încearcă să înfrâneze China, şi o relaţie aprofundată cu China nu înseamnă o slăbire a alianţelor noastre bilaterale", a declarat el. "Dimpotrivă, emergenţa unei Chine puternice, prospere poate fi o forţă pentru comunitatea naţiunilor", a declarat el.

Cu o zi înainte de sosirea sa în China, unde va sta trei zile, Obama a declarat că nu va evita problema drepturilor omului, deşi nu a amintit în mod direct Tibetul, un subiect extrem de sensibil pentru Beijing.

"Statele Unite nu vor ezita niciodată să apere valorile fundamentale pe care le îndrăgim cu toţii - şi aceasta include respectul pentru religia şi cultura tuturor persoanelor", a declarat el, promiţând să facă acest lucru "în spiritul parteneriatului, mai degrabă decât al dorinţei de răzbunare.

În plan economic, preşedintele a vrut să lucreze în "parteneriat" cu ţările asiatice. "De aceea putem să asigurăm reluarea şi progresul prosperităţii comune".

"Nu putem pur şi simplu să revenim la aceleaşi cicluri de creştere şi de criză care ne-au condus la recesiunea mondială. Nu putem să urmăm aceleaşi politici care ne-au adus o creştere dezechilibrată", a continuat preşedintele american.

"Dar avem nevoie de o creştere durabilă pentru planeta noastră şi generaţiile viitoare", a avertizat el, sperând într-un succes al viitorului summit de la Copenhaga pe tema încălzirii climatice.

În timpul celor două mandate ale preşedintelui George W. Bush, Statele Unite s-au implicat în două conflicte, în Afganistan şi Irak, lăsând teren liber Chinei să îşi consolideze rolul de putere regională în Asia.

Obama a afirmat că "această epocă este încheiată".

"Chiar dacă trupele americane participă la două războaie în lume, angajamentul nostru pentru securitatea Japoniei şi securitatea Asiei este de nezdruncinat", a declarat el.

În legătură cu dosarul nuclear al Coreeei de Nord, Obama a afirmat că Statele Unite nu sunt "intimidate de ameninţări", propunând regimului nord-coreean să aleagă "altă cale".

"Statele Unite sunt dispuse să îi ofere Coreei de Nord un viitor diferit (...) un viitor de integrare internaţională (...) oportunităţi economice (...) cea mai mare securitate şi respect", a declarat el, condiţia fiind ca nord-coreenii să reia negocierile în şase, care reunesc Statele Unite, cele două Corei, China, Rusia şi Japonia, privind dezarmarea sa nucleară.

Phenianul vrea mai întâi un dialog bilateral cu Statele Unite, iar emisarul special care se ocupă de Coreea de Nord, Stephen Bosworth, urmează să se deplaseze în această ţară la începutul lui decembrie.

Obama a întins mâna şi Myanmarului printr-o "nouă abordare", având în vedere că sancţiunile impuse regimului militar "nu au permis ameliorarea vieţii birmanilor".

"Sancţiunile actuale vor rămâne până la înregistrarea unor paşi concreţi către o reformă democratică", a avertizat preşedintele, care a cerut "eliberarea necondiţionată a tuturor prizonierilor politici, între care Aung San Suu Kyi".

Preşedintele american a decis ulterior să devanseze data plecării sale spre Singapore, pentru a se întâlni la timp cu alţi lideri din regiunea, în cursul serii.

După Singapore, el se va deplasa duminică seara în China, pentru o vizită de trei zile, încheindu-şi turneul în Coreea de Sud.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici