Observatorii occidentali evocă o serie de deficienţe privind alegerile din Rusia

Observatorii occidentali care au monitorizat alegerile prezidenţiale din Rusia au ridicat semne de întrebare cu privire la democraţie, constatând o repetare a deficienţelor de la scrutinul parlamentar din decembrie.

28 afișări
Imaginea articolului Observatorii occidentali evocă o serie de deficienţe privind alegerile din Rusia

Observatorii occidentali evocă o serie de deficienţe privind alegerile din Rusia (Sursa: Mediafax Foto)

Dmitri Medvedev, candidatul susţinut de preşedintele Vladimir Putin, a câştigat scrutinul prezidenţial desfăşurat duminică, considerat de opoziţie drept "o farsă".

Andreas Gross, şeful grupului de observatori din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), a declarat că alegerile de duminică "repetă majoritatea deficienţelor înregistrate la scrutinul parlamentar din decembrie".

"Rezultatul scrutinului este totuşi un vot de încredere acordat actualului preşedinte", subliniază Gross.

Candidaţii nu au avut acces egal la presă, "punând sub semnul întrebării corectitudinea scrutinului", a adăugat el, prezentând un raport pe tema votului.

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au refuzat să monitorizeze alegerile de duminică, invocând lipsa de cooperare a autorităţilor ruse.

Dmitri Medvedev a fost ales preşedinte al Rusiei cu 70,23 la sută din voturi, a anunţat luni preşedintele Comisiei electorale centrale, după numărarea a 99,45 la sută din buletine.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici