- Home
- Externe
- GENEVA, (15.01.2020, 19:42)
- Marinela Sarbu
ONU avertizează că în anul 2020 vor fi numeroase episoade de vreme extremă
Deceniul trecut s-au înregistrat cele mai mari temperaturi din istorie, a anunţat miercuri Organizaţia Naţiunilor Unite, avertizând că în anul 2020 trebuie să ne aşteptăm la numeroase episoade de vreme extremă şi nu numai, potrivit RTL.

ONU avertizează că în anul 2020 vor fi numeroase episoade de vreme extremă
Organizaţia Meteorologică Mondială, care şi-a bazat constatările pe analiza principalelor date internaţionale, a anunţat că a confirmat şi datele transmise săptămâna trecută de agenţia de monitorizare climatică a Uniunii Europene, care arată că anul trecut a fost cel de-al doilea cel mai călduros an din istorie, după 2016.
"Anul 2020 a început de unde a plecat 2019 - cu condiţii meteorologice cu impact ridicat şi evenimente legate de climă", a declarat şeful OMM, Petteri Taalas, într-o declaraţie, referindu-se în special la devastatoarele incendii din Australia.
"Din păcate, trebuie să ne aşteptăm la condiţii de vreme extremă pe tot parcursul anului 2020 şi în deceniile următoare, alimentate de nivelurile record ale gazelor cu efect de seră care reţin căldura în atmosferă", a precizat acesta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alertă aeriană în judeţul Tulcea: Pericol de cădere a unor obiecte din spaţiu
-
Liderii europeni se reunesc luni la Paris pentru a discuta situaţia din Ucraina
-
Secretarul de stat al SUA încearcă să liniştească apele: Ucraina şi Europa vor fi incluse la negocierile de pace / Rubio afirmă că zilele următoare vor arăta dacă Putin vorbeşte serios despre încheierea războiului
Agenţia ONU a anunţat, de asemenea, că temperaturile medii globale din ultimii cinci ani (2015-2019) şi 10 ani (2010-2019) au fost cele mai mari înregistrate vreodată.
"Din anii 1980, fiecare deceniu a fost mai cald decât precedentul", a transmis agenţia ONU într-un comunicat, avertizând că "se preconizează că această tendinţă va continua".
Organizaţia Naţiunilor Unite a mai anunţat că emisiile de gaze cu efect de seră create de om trebuie să scadă cu 7,6 la sută în fiecare an până în 2030, pentru a limita creşterea temperaturii la 1,5 C - pentru care ţările mai ambiţioase s-au angajat în cadrul acordului climatic de la Paris.
Miercuri, Taalas a spus că, de când au început înregistrările moderne în 1850, temperatura medie globală a crescut cu aproximativ 1,1 grade Celsius şi a avertizat asupra încălzirii semnificative în viitor.
"Pe calea actuală a emisiilor de dioxid de carbon, ne îndreptăm către o creştere a temperaturii cu 3 până la 5 grade Celsius până la sfârşitul secolului", a avertizat el.
Oamenii de ştiinţă au subliniat necesitatea urgentă de a face mai mult pentru a contracara tendinţa de încălzire.
"Dacă ne uităm la toate evenimentele din întreaga lume care se produc acum ca urmare a acestei încălziri, este evident că nu reuşim să prevenim interferenţele antropogene periculoase cu sistemul climatic", a spus Bob Ward de la Grantham Research Institute pentru Schimbările climatice şi mediu din cadrul London School of Economics and Political Science.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe