Știri externe

Studenţi români, suspecţi într-o schemă de fraudă universitară în Marea Britanie

Mii de studenţi sunt suspectaţi că au cerut în mod fraudulos sute de milioane de lire sterline de la sistemul de împrumuturi universitare din Marea Britanie, scrie The Sunday Times. Între cei suspecţi sunt şi studenţi români.

Vești bune! Papa Francisc a apărut pe balconul spitalului pentru a binecuvânta mulţimea

Papa Francisc a apărut pe balconul spitalului pentru a binecuvânta mulţimea în prima sa ieşire publică în cinci săptămâni şi înainte de a fi externat după ce a supravieţuit unei pneumonii care i-a pus viaţa în pericol. Papa a ridicat degetul mare în sus şi a salutat mulţimea, scrie AP.

Explozie în Roma. Un bărbat a fost scos în viaţă după ce o clădire s-a prăbuşit

O explozie a provocat prăbuşirea unei case cu două etaje pe Via Pio Foa, la intersecţia cu Via Vitellia, în cartierul Monteverde din Roma. Un bărbat a fost implicat în incident, cauzat probabil de o scurgere de gaze, şi a fost scos în viaţă din dărâmături de către pompieri, potrivit ANSA.

Papa îşi face prima apariţie publică înainte de externarea din spital şi întoarcerea la Vatican

Papa Francisc va avea prima apariţie publică din ultimele cinci săptămâni, înainte de a fi externat duminică din spital, unde a supravieţuit unui caz sever de pneumonie care i-a ameninţat de două ori viaţa şi a ridicat perspectiva unei demisii papale sau a unor funeralii.

Ekrem Imamoglu, primarul Istanbulului, a fost încarcerat

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a fost închis în așteptarea procesului pentru corupție. Susținătorii săi acuză o motivație politică în spatele arestării.

Incendiile de vegetaţie provoacă evacuări şi stare de urgenţă în Carolina de Nord

Incendiile de vegetaţie au forţat evacuarea obligatorie într-un comitat din Carolina de Nord, în timp ce echipele de intervenţie au luptat împotriva unor incendii distincte într-o zonă a statului care încă se reface după uraganul Helene, iar guvernatorul Carolinei de Sud a declarat stare de urgenţă.

Starmer spune că Trump are dreptate în ceea ce priveşte angajamentul european în domeniul apărării

Premierul britanic Keir Starmer a declarat că preşedintele american Donald Trump are dreptate când spune că ţările europene trebuie să suporte o povară mai mare pentru autoapărarea lor colectivă, scrie, duminică, New York Times.

Copil de 5 ani, mort în urma atacului rusesc cu dronă asupra Kievului

Atacul rusesc cu drone asupra Kievului a ucis cel puţin trei persoane, inclusiv un copil în vârstă de 5 ani, declanşând incendii în clădiri de apartamente înalte şi în întreaga capitală, au declarat oficialii ucraineni duminică dimineaţa.

Atacurile ucrainene cu drone au ucis o persoană în Rostov, potrivit autorităţilor ruse

Unităţile ruse de apărare aeriană au distrus 59 de drone ucrainene care au vizat regiunile sud-vestice ale Rusiei şi au ucis o persoană în Rostov, au anunţat duminică autorităţile ruse, citate de Reuters.

Atacurile israeliene au ucis cel puţin 19 palestinieni în Gaza, între care un lider Hamas

Atacurile israeliene din cursul nopţii au ucis cel puţin 19 palestinieni în Fâşia Gaza, inclusiv un înalt lider Hamas, potrivit oficialilor citaţi de AP.

Atac rusesc cu drone asupra Kievului noaptea trecută. Două persoane ucise și mai multe clădiri distruse

Rusia a atacat Kievul cu drone în noaptea de 23 martie, provocând moartea a două persoane și avariind mai multe clădiri. Autoritățile ucrainene continuă operațiunile de salvare.

Vladimir Putin: „M-am rugat pentru prietenul meu Donald Trump după tentativa de asasinat”

Președintele rus Vladimir Putin a dezvăluit că s-a rugat pentru Donald Trump după tentativa de asasinat din 2024. Într-un interviu recent, Steve Witkoff a oferit detalii despre relația celor doi lideri și despre viitorul conflictului din Ucraina.

Un pasager dă în judecată un pilot al United Airlines care l-a scos cu forţa din baia avionului

Un pasager evreu ortodox susţine că un pilot de la United Airlines l-a scos cu forţa din baia avionului în timp ce suferea de constipaţie, expunându-şi organele genitale celorlalţi pasageri în timpul unui zbor de la Tulum, Mexic, la Houston, scrie AP.

Israel: Curtea Supremă oprește demiterea șefului agenției de securitate internă de către Netanyahu

Curtea Supremă a Israelului a oprit demiterea de către guvern a lui Ronen Bar, șeful serviciului de securitate internă al țării, Shin Bet, stârnind furia înalților oficiali, inclusiv a premierului Benjamin Netanyahu, scrie CNN.

Protestele față de arestarea primarului Istanbulului se intensifică

Sute de susținători s-au adunat sâmbătă în fața unui tribunal din Istanbul, unde primarul Ekrem Imamoglu, aflat în detenție, a fost interogat din nou în legătură cu acuzații de corupție și legături teroriste, scrie AP.

Murphy, vulturul pleșuv devenit tată adoptiv, a murit după furtunile violente din Missouri

Murphy, vulturul pleșuv în vârstă de 33 de ani, devenit cunoscut pentru că a adoptat un alt vultur rănit, dar și pentru că a depășit durata medie de viață, a murit în urma furtunilor intense care au trecut recent prin Missouri.

Praga ar putea trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina. Anunțul făcut de președintele ceh

Președintele Cehiei, Petr Pavel, a declarat că Praga este pregătită să participe la o misiune pentru a trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina, în momentul în care se va ajunge la un potențial acord de pace.

China afirmă că recunoașterea facială nu ar trebui să fie impusă persoanelor fizice

Autoritatea de reglementare a spațiului cibernetic din China a publicat vineri reglementări care vizează utilizarea tehnologiei de recunoaștere facială, declarând separat că persoanele nu ar trebui să fie obligate să își verifice identitatea utilizând o astfel de tehnologie, scrie Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 1123. Witkoff: Crimeea și „cele patru regiuni” sunt aspecte-cheie în războiul Rusiei împotriva Ucrainei/Rusia dă vina pe un „stat neprieten” pentru atacul terorist de la Crocus Hall din 2024

Crimeea și „cele patru regiuni” sunt aspecte-cheie în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, spune Steve Witkoff, trimisul lui Trump. Estonia oferă un nou ajutor militar de 100 milioane euro Ucrainei. Un atac rusesc în Zaporojie a provocat trei morți și 12 răniți. O anchetă media indică aproape 98.000 de soldați ruși uciși. Ucraina a repatriat peste 4.000 de prizonieri de război din captivitatea rusă.

Emisarul SUA: „Elefantul din cameră” în discuțiile de pace este dacă Ucraina va ceda regiunile ocupate

Cel mai mare obstacol în calea încheierii războiului Rusiei în Ucraina este statutul Crimeei și al celor patru regiuni ucrainene aflate sub controlul armatei ruse, a declarat trimisul special al SUA, Steve Witkoff, numindu-le „elefantul din cameră” în discuțiile de pace.

Locuitorii Parisului votează pentru a face pietonale încă 500 de străzi

Locuitorii Parisului votează duminică în cadrul unui referendum pentru a decide dacă încă 500 de străzi din oraș ar trebui să fie pietonale și ecologizate, în cadrul unei noi inițiative a primăriei capitalei franceze de a reduce utilizarea mașinilor și de a îmbunătăți calitatea aerului.

Vești bune de la Vatican: Papa Francisc va fi externat din spital duminică

Papa Francisc va fi externat din spital duminică, 23 martie 2025, și va avea nevoie de două luni de odihnă la Vatican.

Trump vrea crearea sistemului „Golden Dome”, capabil să apere integral SUA

Oficialii militari americani se străduiesc să dezvolte un sistem de apărare „Domul de Aur”, care să poată proteja SUA de atacurile cu rachete cu rază lungă de acțiune.

Republica Moldova dă în urmărire un deputat pro-rus dispărut

Autoritățile moldovene au dat în urmărire internațională un deputat pro-rus, care a dispărut în ziua în care a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție, potrivit Reuters.

Germania închide temporar ambasada din Sudanul de Sud, pe fondul temerilor legate de războiul civil

Germania și-a închis temporar ambasada din capitala Sudanului de Sud, Juba, din cauza tensiunilor în creștere care au adus țara est-africană în pragul războiului civil, a declarat sâmbătă Ministerul german de Externe, citat de Reuters.

Oleg Gordievsky, cel mai valoros spion britanic din cadrul KGB în timpul Războiului Rece, a murit

Oleg Gordievsky, un ofițer sovietic KGB care a contribuit la schimbarea cursului Războiului Rece prin transmiterea secretă de secrete către Marea Britanie, a murit. Avea 86 de ani.

Țara europeană care va salva Radio Europa Liberă, după fondurile tăiate de Trump: Vom face tot ce putem

Guvernul Cehiei s-a angajat să intervină și să sprijine Radio Europa Liberă/Radio Liberty, după ce administrația Trump a tăiat finanțările. RFE/RL a contracarat propaganda regimurilor autocratice precum Rusia și Iranul.

Kievul afirmă că Moscova persecută ucrainenii din zonele aflate sub control rusesc printr-un decret privind statutul

Ucraina a acuzat vineri Moscova că exercită presiuni ilegale asupra ucrainenilor care trăiesc în teritoriile ocupate de forțele rusești pentru a-și schimba statutul juridic sau pentru a pleca.

O capitală europeană vrea să limiteze folosirea calculatoarelor și tabletelor în școlile primare la două ore pe săptămână

Guvernul regional din capitala Spaniei, Madrid, a prezentat planuri prin care să limiteze folosirea calculatoarelor și tabletelor în școlile primare la maximum două ore pe săptămână.

Jurnaliștii Voice of America dau în judecată administrația Trump pentru închiderea rețelei

Jurnaliștii Voice of America au intentat un proces împotriva administrației Trump, acuzând închiderea ilegală a rețelei de știri finanțate de SUA.

Trimisul lui Trump susţine că Ucraina „a fost de acord” să organizeze alegeri prezidenţiale

Trimisul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, susţine că Ucraina „a fost de acord” să organizeze alegeri prezidenţiale, fără a oferi detalii sau dovezi în sprijinul afirmaţiei sale.

TIME: De ce Trump nu poate „anula” grațierile lui Biden din cauza Autopen

Donald Trump anunță că anulează grațierile acordate de Joe Biden, invocând utilizarea autopenului. Experții juridici explică de ce acest demers este neconstituțional.

Liderii ECR s-au reunit la Bruxelles pentru a consolida influența conservatorilor în Europa

Liderii Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) s-au reunit la Bruxelles pentru a discuta despre viitorul Europei, suveranitate și alegerile prezidențiale din Polonia și România.

Trump trimite al doilea portavion în Orientul Mijlociu în cadrul luptei împotriva Houthis

Statele Unite trimit sâmbătă un al doilea portavion în Orientul Mijlociu, în timp ce administraţia Trump îşi intensifică campania de bombardament împotriva luptătorilor houthi din Yemen, informează Politico.

Declarația-șoc a lui Donald Trump depre încetarea războiului din Ucraina. „Este vorba despre un contract privind împărțirea teritoriilor, etcetera, etcetera, și se negociază chiar acum”

Donald Trump a declarat că se negociază un acord pentru împărțirea teritoriilor între Rusia și Ucraina, ceea ce ar putea duce la încetarea războiului.

Papa Francisc va face duminică prima sa apariţie publică după cinci săptămâni

Papa Francisc intenţionează să aibă, duminică, prima sa apariţie în cinci săptămâni. El va oferi o binecuvântare de la fereastra camerei sale de la spitalul Gemelli din Roma, informează Reuters.

Ţările de Jos fac apel la UE să restricţioneze folosirea dispozitivelor de vapat

Ţările de Jos fac presiuni asupra Comisiei Europene pentru a revizui legislaţia privind tutunul. Statul avertizează că normele existente ar trebui să includă noile produse cu nicotină, precum dispozitivele de vapat, scrie Politico.

Primarul Istanbulului va fi interogat din nou după protestele masive

Primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, urmează să se prezinte în faţa instanţei sâmbătă, la o zi după ultimele proteste masive care au fost organizate în două treimi din provinciile Turciei.

Israelul atacă Libanul ca răspuns la tirurile transfrontaliere de rachete

Israelul a atacat sudul Libanului sâmbătă, după ce ar fi interceptat rachete trase de peste graniţă. Confruntarea dintre state pune în pericol armistiţiul fragil care a pus capăt războiului de un an între Israel şi grupul armat libanez Hezbollah.

Cel puţin 44 de morţi într-un nou atac jihadist în Niger, anunţă autorităţile

Militanţii islamişti au ucis cel puţin 44 de civili şi au rănit grav alte 13 persoane în timpul unui atac asupra unei moschei din sud-vestul statului Niger, a declarat vineri Ministerul Apărării din stat, citat de Reuters.