Partidul Republican, divizat după demiterea din conducere a unei contestatare a lui Donald Trump

  • Liz Cheney, o contestatară a lui Donald Trump, a fost demisă dintr-un post de conducere al grupului Partidului Republican din Camera Reprezentanţilor.
  • Liz Cheney: "Voi face tot posibilul pentru a mă asigura că fostul preşedinte nu se mai apropie vreodată de Biroul Oval".
  • Decizia riscă să amplifice diviziunile în Partidul Republican, afectat de înfrângerile electorale din 2020.
877 afișări
Imaginea articolului Partidul Republican, divizat după demiterea din conducere a unei contestatare a lui Donald Trump

Partidul Republican, divizat după demiterea din conducere a unei contestatare a lui Donald Trump

Republicanii din Camera Reprezentanţilor au decis, miercuri, excluderea din conducere a lui Liz Cheney, sancţionată astfel pentru că a denunţat în mod repetat "marea minciună" vehiculată de fostul preşedinte Donald Trump privind fraudele din scrutinul prezidenţial.

Liz Cheney, membră a Camerei Reprezentanţilor, a fost demisă din postul de preşedinte al Conferinţei Partidului Republican, o poziţie de promovare a iniţiativelor legislative.

După demiterea din ceea ce este considerată poziţia a treia în ierarhia Partidului Republican în Camera Reprezentanţilor, Liz Cheney a declarat că va conduce lupta pentru readucerea formaţiunii politice la "principiile de bază ale conservatorismului".

„Trebuie să mergem înainte bazându-ne pe adevăr. Nu putem susţine în acelaşi timp marea minciună şi Constituţia. Voi face tot posibilul pentru a mă asigura că fostul preşedinte nu se mai apropie vreodată de Biroul Oval. Am văzut minciunile pe care continuă să le genereze prin discursul său", a declarat Liz Cheney, citată de agenţia Reuters.

Liz Cheney s-a numărat printre cei zece membri republicani ai Camerei Reprezentanţilor care au votat în ianuarie pentru inculparea lui Donald Trump pentru instigare la insurecţie, după violenţele produse la Capitoliu, soldate cu cinci morţi şi sute de răniţi.

Donald Trump nu a recunoscut victoria politicianului democrat Joseph Biden în scrutinul prezidenţial din noiembrie 2020 şi a denunţat, fără dovezi, fraude electorale. Liz Cheney a denunţat în mai multe rânduri "marea minciună" promovată de Donald Trump privind fraudele electorale.

Donald Trump a salutat decizia de miercuri a Partidului Republican. „Liz Cheney este o fiinţă amară, oribilă. Nu are nicio personalitate şi nimic bun în legătură cu politica sau cu ţara noastră", a afirmat Donald Trump miercuri după-amiază.

Demiterea lui Liz Cheney va amplifica diviziunile în Partidul Republican, care încearcă să se relanseze după ce a pierdut atât scrutinul prezidenţial, cât şi scrutinul parlamentar din 2020.

Potrivit cotidianului The New York Times, peste 100 de politicieni republicani ameninţă că vor forma un nou partid dacă Partidul Republican nu aplică reforme.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici