Pedro Passos Coelho, noul premier al Portugaliei

Social-democratul Pedro Passos Coehlo, învingător la alegerile legislative din 5 iunie în Portugalia, a fost desemnat premier miercuri de preşedintele Anibal Cavaco Silva, a anunţat preşedinţia republicii.

112 afișări
Imaginea articolului Pedro Passos Coelho, noul premier al Portugaliei

Pedro Passos Coelho, noul premier al Portugaliei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"După ce a discutat cu partidele politice reprezentate în Parlament, preşedintele republicii l-a numit pe preşedintele Partidului Socia-Democrat Pedro Passos Coelho premier", arată un comunicat al preşedinţiei.

În vârstă de 46 de ani, Passos Coelho, un liberal de centru-dreapta, îi succede socialistului Jose Socrates, aflat la putere din martie 2005 şi care a demisionat la 23 martie, înainte de a fi învins la alegerile legislative anticipate.

Potrivit rezultatelor încă provizorii ale scrutinului, PSD a obţinut 38,6 la sută din voturi, faţă de 28 la sută PS.

Rezultatele complete urmează să fie anunţate miercuri, după numărarea voturilor portughezilor din străinătate, care au avut de ales patru deputaţi.

Din cele 226 de mandate din totalul de 230, PSD a obţinut 105 faţă de 73 pentru PS. Partidul de dreapta CDS-PP, cu care Passos Coelho a încheiat un acord de coaliţie, a câştigat 24 de mandate, ceea ce îi conferă alianţei o cofortabilă majoritate absolută de cel puţin 129 de deputaţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici