Premierul David Cameron prezintă cele patru obiective ale planului britanic de reformare a UE

David Cameron a promis o abordare cu "mintea, nu cu inima", într-un discurs pe care l-a susţinut marţi, subliniind totodată că "angajamentul" faţă de UE este cea mai bună cale de protejare şi promovare a economiei şi securităţii naţionale britanice, relatează Financial Times în ediţia online.

2716 afișări
Imaginea articolului Premierul David Cameron prezintă cele patru obiective ale planului britanic de reformare a UE

Premierul David Cameron prezintă cele patru obiective ale planului britanic de reformare a UE

Premierul britanic a profitat de prezenţa sa la Chatham House pentru a expune principalele patru exigenţe pe care le va prezenta partenerilor eurpeni în următoarele luni, inclusiv reforme în domeniul prestaţiilor sociale şi unele garanţii pentru membrii UE din afara zonei euro.

"Nu mă îndoiesc că pentru Marea Britanie problema europeană nu este doar o problemă de securitate economică, ci şi de securitate naţională - nu doar o problemă de locuri de muncă şi comerţ, ci şi de siguranţă şi securitate a naţiunii noastre", a spus el.

"Că putem avea succes în afara Uniunii Europene nu încape discuţie. Întrebarea este dacă am avea mai mult succes înăuntru decât afară", a declarat premierul.

Cameron a spus că nu exclude să susţină o ieşire a Marii Britanii din UE (Brexit), având în vedere că există riscuri reale la adresa suveranităţii ţării prin rămânerea în Uniune. El a insistat că dacă exigeneţele sale se vor izbi de nişte "urechi surde", atunci îşi va regândi susţinerea faţă de rămânerea în Uniune. Însă acest lucru nu se va întâmpla, a apreciat el.

Legând în mod explicit calitatea de membră UE a Marii Britanii de securitatea naţională britanică, David Cameron pare să-şi reitereze agumentele ca ţara să rămână în cadrul blocului european, în cazul în care renegocierea sa va avea succes, comentează FT.

El a legat pentru prima dată calitatea de membră UE a ţării de "securitatea naţională", apreciind că probleme precum criza din Ucraina şi ascensiunea grupării Statul Islamic (SI) au fost mai bine abordate în cadrul Europei.

Premierul britanic a subliniat de asemenea avantajele economice ale apartenenţei la bloc. Calitatea de membră a Uniunii a oferit Marii Britanii acces la acorduri de liber schimb cu alte 50 de ţări. Calea spre ieşirea din UE nu conduce spre un "tărâm de lapte şi miere", a spus Cameron.

El a apreciat că poate ajunge la un acord "decent", o fază în care va lupta pentru rămânerea în UE. "Voi face campanie pentru rămânerea Marii Britanii într-o Uniune Europeană reformată - voi milita pentru asta din tot sufletul, deoarece acest lucru va fi fără ambiguitate în interesul nostru naţional", a declarat premierul.

În urma unei campanii diplomatice europene frenetice de o lună, lista sa de cereri nu mai constituie o "misiune imposibilă", a insistat Cameron, în contextul în care vizează un acord cu celelalte 27 de state membre în următoarele săptămâni.

În paralel cu acest discurs, Cameron i-a trimis preşedintelui UE Donald Tusk mult-aşteptata scrisoare prin care anunţă cele patru obiective ale planului britanic de reformare a Uniunii Europene. Această listă cu dorinţele lui Cameron este "familiară", dar nu a fost niciodată, anterior, aşezată în scris, comentează FT.

Primul obiectiv este "protejarea pieţei unice pentru Marea Britanie şi alte ţări din afara zonei euro", o politică ce va necesita o modificare a Tratului Uniunii, dar care este susţinută de către Germania, Franţa şi Italia.

Al doilea constă în "înscrierea competitivităţii în ADN-ul întregii Uniuni Europene" - un concept care dacă abia este controversat la Bruxelles, cel puţin în teorie - prin reducerea, între altele, a poverii totale pe care o poartă afacerile.

O a treia secţiune vizează modificarea tratatului UE în vederea excluderii Marii Britanii de la ideea unei "uniuni tot mai strânse" şi consolidării rolului parlamentelor naţionale în cadrului procesului legislativ european. Niciunul dintre aceste lucruri nu este susceptibil să provoace un refuz categoric, notează FT.

Cameron recunoaşte însă că cea de a patra cerere - restricţionarea accesului muncitorilor migranţi la prestaţii sociale - este cea mai dificilă, în contextul opoziţiei politice a Poloniei şi altor state UE din Europa de Est.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici