Premierul Italiei anunţă că România se numără printre ţările care vor primi imigranţii de pe nava caritabilă Open Arms

Şase state, printre care şi România, s-au oferit să preia imigranţii aflaţi la bordul navei caritabile Open Arms, care nu a primit permisiunea de a acosta în porturile italiene, a anunţat premierul Italiei, Giuseppe Conte, potrivit Reuters.

5082 afișări
Imaginea articolului Premierul Italiei anunţă că România se numără printre ţările care vor primi imigranţii de pe nava caritabilă Open Arms

Conte: România se numără printre ţările care vor primi imigranţii de pe nava caritabilă Open Arms

Astfel, potrivit oficialului italian, cei aproximativ 150 de migranţi aflaţi la bordul navei vor fi preluaţi de Franţa, Germania, România, Portugalia, Spania şi Luxemburg.

Potrivit Reuters, informaţia este cuprinsă într-o scrisoare pe care Conte i-a adresat-o ministrului de Interne, Matteo Salvini. Prin intermediul acestei scrisori, premierul l-ar fi acuzat pe Salvini de lipsă de loialitate şi susţine că ministrul a devenit „obsedat” de ideea de a închide porturile italiene pentru navele care salvează refugiaţi.

Nava s-a aflat joi dimineaţă în apele teritoriale italiene, a declarat un purtător de cuvânt al misiunii caritabile spaniole Proactiva Open Arms. Pasagerii s-au aflat într-o situaţie incertă de la momentul în care au fost salvaţi din apele Mării Mediterane, la începutul lunii august.

Matteo Salvini a refuzat în repetate rânduri să permită debarcarea în Italia a imigranţilor salvaţi din Marea Mediterană.

Taguri:
românia,
migranţi,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici