Regele Suediei, vizită oficială în Ucraina și discuții cu Volodimir Zelenski la Lviv
Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei se află vineri într-o vizită de stat oficială în Ucraina, mai exact în orașul Lviv, din vestul țării, relatează Ukrinform.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat această întâlnire dintre el și regele suedez în timpul unei declarații de presă comune cu acesta, chiar la Lviv, scrie svt.se.
„Astăzi, Majestatea Sa Regele Suediei se află într-o vizită în Ucraina. Este o mare onoare pentru noi. Vă mulțumim foarte mult, Majestate. Suntem recunoscători pentru sprijinul dumneavoastră constant acordat Ucrainei”, a declarat Zelenski.
El a declarat că Suedia se numără printre cei mai mari cinci donatori care sprijină forțele armate și populația Ucrainei. De asemenea, Zelenski a mulțumit Suediei pentru asistența pe care intenționează să o ofere în 2026.
Președintele ucrainean a adăugat că vizita Regelui a început cu onorarea eroilor ucraineni căzuți la datorie.
„Știu că aceasta este a doua dumneavoastră vizită de la independența Ucrainei. Sunteți un oaspete foarte binevenit. Vă mulțumesc”, a spus el.
Pe 19 februarie, guvernul suedez a anunțat un al 21-lea pachet de ajutor în valoare de aproape 12,9 miliarde SEK (aproximativ 1,42 miliarde de dolari), unul dintre cele mai mari pachete de asistență militară din istoria Suediei pentru Ucraina.