REVOLTĂ la Hong Kong: Confruntări între poliţie şi vânzători ambulanţi în China pe fondul închiderii standurilor stradale - FOTO, VIDEO

Cel puţin 44 de persoane au fost rănite în Hong Kong, în confruntările dintre forţele de ordine şi vânzătorii ambulanţi care au protestat faţă de decizia autorităţilor de a închide standurile alimentare fără autorizaţie de pe străzile oraşului cu ocazia Anului Nou, informează BBC News online.

1296 afișări
Imaginea articolului REVOLTĂ la Hong Kong: Confruntări între poliţie şi vânzători ambulanţi în China pe fondul închiderii standurilor stradale - FOTO, VIDEO

REVOLTĂ la Hong Kong: Confruntări între poliţie şi vânzători ambulanţi în China pe fondul închiderii standurilor stradale (Imagine: Captura video)

Incidentele au avut loc în cursul nopţii de luni spre marţi, în zona Mong Kok din Hong Kong, după ce poliţia a închis standurile alimentare stradale fără autorizaţie, instalate pentru sărbătorile Anului Nou chinezesc care a început luni, 8 februarie.

Violenţele au izbucnit după ce inspectorii alimentari şi sanitari au încercat să evacueze vânzătorii din intersecţia străzilor Portland şi Shan Tung.

Protestatarii au aruncat cu sticle incendiare în forţele de ordine. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene, au lovit protestatarii cu bastoane şi au tras două focuri de avertisment în aer pentru a dispersa mulţimea.

Cel puţin 23 de persoane au fost arestate. Peste 44 de persoane au fost rănite, printre care şi poliţişti şi jurnalişti.

Şeful Executivului din Hong Kong, CY Leung, a condamnat protestele violente, explicând că Hong Kong-ul "nu va tolera niciodată asta şi că poliţia nu va ezita să aresteze protestatarii".

Este cea mai de amploare revoltă publică din după protestele masive prodemocratice din 2014.

Standurile stradale sunt des întâlnite în zona Mong Kok în timpul anului, dar mai ales în perioada sărbătorilor de Anul Nou.

Potrivit corespondentului BBC din Hong Kong, Juliana Liu, autorităţile chineze permit în mod tacit funcţionarea standurilor stradale fără autorizaţie, dar în acest an au decis să pună în aplicare legea.

Poliţia susţine că vânzătorii şi activiştii care au venit să-i susţină au primit avertismente să renunţe la proteste, dar le-au ignorat.

Violenţele au durat până în zorii zilei de marţi, când din zonă au plecat protestatari şi forţele de ordine.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici