SCANDALUL cărnii de cal: Industria franceză nu se consideră responsabilă de "înşelătorie" în scandalul cărnii de cal

Industria a fost victima unei "înşelătorii" din partea unui furnizor, dar nu este responsabilă de criza care afectează Findus şi întreaga distribuţie din cauza utilizării cărnii de cal în locul celei de vită în anumite produse, a declarat luni Jean-René Buisson, preşedintele Ania.

494 afișări
Imaginea articolului SCANDALUL cărnii de cal: Industria franceză nu se consideră responsabilă de "înşelătorie" în scandalul cărnii de cal

SCANDALUL cărnii de cal: Industria franceză nu se consideră responsabilă de "înşelătorie" în scandalul cărnii de cal (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

"Nu suntem responsabili de frauda unuia dintre furnizorii noştri", a declarat Jean-René Buisson, preşedintele Asociaţiei Industriilor Agroalimentare (Ania), pentru postul Europe1.

"Findus, principalul vizat, a primit carne cu un certificat ce indica faptul că această carne era de vită. Este o problemă de înşelătorie", a apreciat el.

"Este dramatic în termeni de imagine", dar, în opinia lui Buisson industria franceză rămâne "cea mai bună din lume".

"Trasabilitatea produselor alimentare nu este pusă în discuţie în acest caz; noi am creat cel mai bun sistem din lume, în urma crizei vacii nebune, lucru care ne va permite să aflăm foarte repede, în două-trei zile" cine este responsabil, în opinia sa.

"Există de 200 de ori mai puţine incidente la un milion de locuitori în Franţa decât în Statele Unite", a subliniat el.

Preşedintele Ania va fi prezent, luni seara, la o reuniune guvernamentală la care participă miniştri cooptaţi într-o reuniune de criză.

Aproape toate brandurile principale din domeniul marii distribuţii franceze au procedat duminică la retrageri de produse litigioase, indiferent dacă aparţin mărcii Findus sau mărcii distribuitorilor.

Ministrul francez al Agriculturii Stéphane Le Foll a denunţat la rândul său multiplicarea intermediarilor.

"Numărul de intermediari este la fel de important atât timp cât există o pierdere a capacităţii de a controla trasabilitatea", a subliniat ministrul, în opinia căruia afacerea dezvăluie o fraudă.

"Dacă sistemul este deformat, dacă deformarea este atât de serioasă încât nimeni nu poate fi găsit, se va termina prin a avea mari probleme", a declarat el pentru postul de radio RTL.

Primele elemente ale anchetei efectuate de către autorităţile franceze dezvăluie un circuit comercial internaţional.

Carnea, care provine din România, ar fi trecut pe la un comerciant olandez, apoi cipriot, după care a ajuns la furnizorul francez, Spanghero, şi a fost redirecţionată către preparator, Comigel.

În schimb, ministrul a respins existenţa vreunei breşe în sistemul de control implementat de stat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici