Sondaj. Doar 6 din 10 români îşi permit o vacanţă de o săptămână
România este ţara europeană cu cea mai mare proporţie de oameni care afirmă că nu îşi permit să plece o săptămână de acasă, mai exact 59%.
Grecia şi Bulgaria urmează îndeaproape, însă în ţări ca Luxemburg, Suedia sau Olanda, doar o persoană din 10 se află în această situaţie, scrie Gândul.
Sezonul estival s-a deschis deja în Grecia, iar mii de români au ales această ţară pentru relaxare, încă de la începutul acestei luni călduroase. Însă, înainte, mulţi dintre ei se interesează pe reţelele de socializare care sunt preţurile în Thassos, doar că părerile sunt împărţite.
Unora li se pare totul scump, alţii susţin că preţurile sunt mai mici chiar decât în staţiunile de pe litoralul românesc, iar serviciile sunt mult mai bune.
„Îmi poate spune şi mie cineva ce preţuri sunt la băuturi, răcoritoare, apă în supermarket în Thassos? Mulţumesc!”, sună unul dintre mesajele postate pe un grup de Facebook dedicat românilor care îşi petrec vacanţa pe insulă.
„Apă plată 12 sticle de 0.5 litri… am cumpărat cu 2.5 euro, deci mult mai ieftin ca în România”, i-a răspuns cineva.
„Pentru că statul impune preţul de 0.50 al apei de 0.5 litri. Preţurile la fel ca în România, numai că mai frumos. Eu vă susţin să veniţi, indiferent de preţ. Nu se moare de foame Se poate face concediu si cu bani puţini. Amintirile contează”, a comentat altul.
„Nu se merită să cumpăraţi din România foarte multă apă şi sucuri. Sunt cam aceleaşi preţuri oricum apa este mai ieftină ca în România. Până şi ţigările sunt mai ieftine în Grecia”, a mai spus cineva.
„Nu mai vorbim de standardul de calitate la sucuri, niciodată Fanta din Grecia nu se compară cu cea din România”, a completat alt turist.