Prima pagină » Știri externe » Spania permite un grad de ocupare de până la 100% a locurilor din arenele de sport în aer liber

Spania permite un grad de ocupare de până la 100% a locurilor din arenele de sport în aer liber

Suporterii din Spania vor putea, de la 1 octombrie, să umple stadioanele în aer liber până la capacitatea maximă, iar sălile acoperite până la 80%, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii, citat de Reuters.
Spania permite un grad de ocupare de până la 100% a locurilor din arenele de sport în aer liber

Fanii vor trebui să păstreze o distanţă de 1,5 metri între ei şi să poarte o mască de protecţie. Aceştia vor avea voie să bea apă, dar nu să mănânce sau să fumeze.

Decizia vine în contextul în care un total de 79,3% din populaţia ţării a primit cel puţin o doză de vaccin Covid-19, echivalentul a 90% din populaţia vaccinabilă, având în vedere că până în prezent nu a fost aprobat niciun vaccin pentru copiii sub 12 ani, care reprezintă 11% din populaţie.

De asemenea, numărul cazurilor noi înregistrate a scăzut drastic în ultimele luni, de la un maxim istoric pentru Spania de 43.960 de noi cazuri pe 13 iulie, până la doar 2.290 de cazuri în 28 septembrie.

Citește și