Suspecţii în cazul atentatelor de la Bombay, urmăriţi internaţional - VIDEO

Interpol a emis, la cererea Pakistanului, un aviz de urmărire internaţională pentru 13 persoane suspectate de participare la atentatele comise la Bombay în noiembrie 2008, anunţă organizaţia internaţională cu sediul la Lyon.

25 afișări
Imaginea articolului Suspecţii în cazul atentatelor de la Bombay, urmăriţi internaţional - VIDEO

Suspecţii în cazul atentatelor de la Bombay, urmăriţi internaţional (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Interpol îndeamnă cele 187 de state membre să contribuie la localizarea suspecţilor şi, dacă este cazul, să alerteze autorităţile pakistaneze, care vor emite apoi mandate de arestare şi vor pune în aplicare proceduri de extrădare, dacă ele există.

"Autorităţile pakistaneze trebuie felicitate pentru că se folosesc pe deplin de reţeaua mondială şi de instrumentele Interpolului", a declarat secretarul general al organizaţiei, Ron Noble. "Aceasta demostrează angajamentul lor de a permite unui număr de 187 de state membre să beneficieze şi să contribuie la anchetarea atentatelor teroriste de la Bombay", a adăugat el.

Noble a apreciat că această iniţiativă a Pakistanului ar putea permite promovarea de "noi standarde" în materie de cooperare internaţională în anchetele teroriste.

Atacurile din centrul capitalei economice a Indiei au provocat moartea a 174 de persoane în perioada 26-29 noiembrie, dintre care nouă dintre cei zece atacatori, şi rănirea a peste 300 de persoane. Atacurile au vizat mai multe hoteluri mari din oraş.

Interpol nu furnizează detalii privind suspecţii şi nu se ştie dacă sunt toţi pakistanezi. Aceste detalii au fost însă transmise statelor membre ale organizaţiei, printr-un sistem de comunicare securizat.

India, Statele Unite şi Marea Britanie atribuie atentatele din Bombay grupării islamiste Lashkar-e-Taiba (LeT), o organizaţie armată pakistaneză activă în Kashmir. New Delhi denunţă, de asemenea, complicitatea serviciilor de informaţii militare pakistaneze.

Gruparea islamista si Guvernul de la Islamabad resping aceste acuzatii. Dar Pakistanul a recunoscut ca atacurile au fost partial planificate pe teritoriul sau si a promis sa-si intensifice eforturile pentru a-i gasi pe vinovati.

Printre ei figurează presupusul organizator al atentatelor, Zakiur Rehman Lakhvi, şi un important comandant al grupării Lashkar-e-Taiba, Zarar Shah, potrivit unor surse judiciare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici