Taifunul Doksuri face prăpăd şi în China. Autorităţile au închis şcoli şi fabrici

Taifunul Doksuri a ajuns vineri în provincia Fujian din sud-estul Chinei, declanşând ploi torenţiale şi rafale violente de vânt care au distrus liniile electrice, provocând incendii, au dezrădăcinat copaci şi au forţat închiderea şcolilor, fabricilor şi centrelor comerciale, anunţă Reuters.

455 afișări
Imaginea articolului Taifunul Doksuri face prăpăd şi în China. Autorităţile au închis şcoli şi fabrici

Taifunul Doksuri face prăpăd şi în China. Autorităţile au închis şcoli şi fabrici

Al doilea cel mai puternic taifun care ajunge în Fujian după cel din 2016 a forţat închiderea şcolilor, a întreprinderilor şi evacuarea muncitorilor din câmpurile petroliere şi de gaze, a anunţat presa de stat. Cel mai mult a plouat în Xiamen, Quanzhou şi Putian, potrivit Administraţiei de Meterologie din China (CMA).

„Nimeni din Xiamen nu a mers la muncă în această dimineaţă. Nu există maşini pe drumuri, iar fabricile şi centrele comerciale sunt închise. Cred că oamenii sunt speriaţi", a declarat, pentru Reuters, un rezident din Xiamen.

În unele zone din oraşele afectate există întreruperi în furnizarea energiei electrice şi a apei. Numeroşi copaci au fost rupţi de vânt, iar reţelele electrice care s-au rupt au provocat incendii.

Doksuri, al doilea taifun care atinge China în mai puţin de două săptămâni, se va deplasa spre nord, unde 10 provincii se vor confrunta cu ploi abundente şi vijelii, prevăd meteorologii.

În calea sa se află şi provincia agricolă Anhui, iar specialiştii se tem pentru culturile de porumb, orez, soia şi bumbac.

Taifunul Doksuri a făcut deja ravagii în Filipine şi Taiwan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici