Prima pagină » Știri externe » UE ia în calcul organizarea unui summit la Roma în 2027, înaintea alegerilor din Italia

UE ia în calcul organizarea unui summit la Roma în 2027, înaintea alegerilor din Italia

Uniunea Europeană pregătește organizarea unui summit al liderilor europeni la Roma, în martie 2027, înaintea alegerilor parlamentare din Italia.
UE ia în calcul organizarea unui summit la Roma în 2027, înaintea alegerilor din Italia

„Pregătirile pentru organizarea reuniunii Consiliului European din martie 2027 la Roma sunt în desfășurare”, a confirmat pentru Politico un oficial european, care a vorbit sub protecția anonimatului.

Planul, despre care a scris inițial publicația italiană La Stampa, prevede organizarea summitului la Roma pentru a marca 70 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, în 1957.

Reuniunea ar putea reprezenta un avantaj politic pentru prim-ministrul italian Giorgia Meloni, care ar beneficia de o atenție internațională sporită înaintea alegerilor parlamentare din 2027. Data exactă a scrutinului nu a fost încă stabilită.

Organizarea summitului la Roma ar fi o măsură neobișnuită, deoarece reuniunile oficiale ale Consiliului European se desfășoară la Bruxelles.

Potrivit regulilor Consiliului European, schimbarea locului de desfășurare necesită acordul tuturor statelor membre, exprimat la nivel de miniștri sau ambasadori. Prin urmare, un singur stat ar putea bloca organizarea summitului în Italia.

Liderii europeni s-au mai reunit la Roma în martie 2017, pentru a marca 60 de ani de la semnarea tratatelor. Atunci însă a fost organizată o reuniune aniversară, nu un summit oficial al Consiliului European. Reuniunea obișnuită din acea lună a avut loc la Bruxelles.

Recomandarea video