UE şi SUA cer Bulgariei să remedieze situaţia romilor
Seminarul intitulat „Protecţie, prevenţie şi promovarea drepturilor romilor” a reunit reprezentanţi romi din Bulgaria, România, Serbia şi Macedonia. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al American Bar Association.
Potrivit lui Zinaida Zlatanova, directorul reprezentanţei Comisiei Europene la Sofia, Bulgaria trebuie să adopte măsuri în cadrul unei strategii ample privind integrarea romilor, până la sfârşitul anului 2011.
Zlatanova a subliniat că în aprilie 2011 va fi lansată Strategia UE privind Integrarea Romilor, iar UE le va cere statelor membre să elaboreze strategii proprii pentru rezolvarea problemelor celor aproximativ 12 milioane de romi din Europa.
„Romii sunt cetăţeni bulgari, ei au de asemenea drepturi şi merită protecţia pe care voi şi organizaţiile voastre o pot furniza”, a declarat ambasadorul Statelor Unite în Bulgaria, James Warlick, adresându-se participanţilor la forum.
El a afirmat că romii sunt probabil cel mai marginalizat grup etnic din Bulgaria şi din întreaga regiune şi şi-a afirmat propriul angajament faţă de rezolvarea problemelor cu care se confruntă ei.
„Din ce am văzut, comunitatea romă din Bulgaria nu are o «voce» proprie şi de aceea mulţi dintre ei sunt abuzaţi de persoane lipsite de scrupule”, a continuat Warlick, adăugând că, în ultimii ani, Bulgaria a căutat o „soluţie de aur” la problemele romilor, dar aceasta nu este uşor de găsit.
Konstantin Pencev, ombudsman în Bulgaria, a declarat că societatea bulgară are multe de făcut pentru a ajuta nu doar etnicii romi, ci şi toate persoanele sărace din ţară, care nu îşi permit angajarea unor avocaţi şi nu pot apela la servicii de consiliere juridică.