ULTIMA ORĂ Autorităţile din Norvegia au detectat iod radioactiv la graniţa cu Rusia, la câteva zile de la accidentul din Arhanghelsk

Autoritatea norvegiană responsabilă cu securitatea nucleară analizează mai multe mostre de iod radioactiv, detectate în apropierea graniţei cu Rusia, la câteva zile după incidentul nuclear din regiunea rusă Arhanghelsk, potrivit Reuters.

21470 afișări
Imaginea articolului ULTIMA ORĂ Autorităţile din Norvegia au detectat iod radioactiv la graniţa cu Rusia, la câteva zile de la accidentul din Arhanghelsk

ULTIMA ORĂ Autorităţile din Norvegia au detectat iod radioactiv la graniţa cu Rusia, la câteva zile de la accidentul din Arhanghelsk

Agenţia rusă pentru energie atomică, Rosatom, a anunţat sâmbătă dimineaţă că cinci dintre angajaţii săi au murit în urma unei explozii care s-a produs joi la o bază militară din regiunea Arhanghelsk, în cursul testării unei rachete cu combustibil lichid.

Autoritatea norvegiană pentru securitate nucleară, DSA, a informat că a detectat iod radioactiv în filtrele de aer ale unei staţii de monitorizare a radioactivităţii din Svanhovd, la graniţa cu Rusia în perioada 9-12 august, în condiţiile în care incidentul din Arhanghelsk a avut loc pe 8 august.

„În acest moment nu putem determina dacă prezenţa iodului radioactiv este determinată de accidentul din Arhanghelsk de săptămâna trecută. DSA continuă analizele”, a informat agenţia.

Reuters notează că detectarea iodului radioactiv nu este ceva neobişnuit în Norvegia, specialiştii din această ţară detectând acest element radioactiv de şase până la opt ori pe an, sursa fiind de obicei necunoscută.

Cel puţin cinci ingineri au murit în accidentul produs săptămâna trecută într-o bază militară din regiunea Arhanghelsk, pe litoralul Mării Albe. Imediat după explozie, nivelul radiaţiilor a crescut în oraşul Severodvinsk, situat la 40 de kilometri est de Poligonul militar Nionoksa din regiunea Arhanghelsk.

Taguri:
norvegia,
rusia,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici