Un accident de autocar în Argentina s-a soldat cu cel puţin 10 morţi şi 50 de răniţi

Cel puţin 10 persoane au fost ucise şi alte 50 rănite, dintre care cinci sunt în stare gravă, în accidentul unui autocar de provenienţă din Bolivia care a căzut într-o prăpastie în provincia argentiniană Jujuy (nord), a anunţat poliţia locală.

85 afișări

"Accidentul s-a soldat cu cel puţin zece morţi printre care şapte bărbaţi, o femeie, o fetiţă de şase ani şi una de şase luni", a precizat poliţia într-un comunicat, adăugând că 34 din cei 50 de răniţi sunt încă în spital.

Accidentul s-a produs vineri după amiază când autocarul care făcea legătura între oraşul bolivian Villazon şi Buenos Aires a căzut într-o prăpastie, la aproximativ 30 de kilometri în nordul capitalei provinciei argentiniene Jujuy, conform aceleiaşi surse.

Şoferul, înlocuitorul său şi ghidul de la bordul autocarului, toţi bolivieni, au supravieţuit accidentului şi se află sub arest în ancheta pentru "omor" care este în curs de desfăşurare, a transmis o sursă judiciară.

Procurorul local Rodolfo Fernandez a declarat pentru presă că şoferul a spus că frânele vehiculului său se blocaseră.

Conform registrelor companiei de transport boliviene, cel puţin 48 de pasageri erau bolivieni, cinci argentinieni, trei francezi, trei peruvieni, doi germani, un englez, un canadian şi un spaniol.

Până acum, medicii legişti au putut identifica printre victime patru bolivieni şi doi germani, conform surselor judiciare care nu au dezvăluit identitatea acestora.

Accidentul a avut loc pe un tronson în pantă abruptă a drumului naţional 9, unde se produc majoritatea accidentelor de acest fel deoarece şoferii trebuie să frâneze pe o distanţă mare, a explicat directorul spitalului local, Camilo Nebhem.

Conform unei surse judiciare, autocarul transporta un număr mai mare de pasageri faţă de norma admisă. Conform supravieţuitorilor citaţi de această sursă, vehicului mergea prea repede în momentul accidentului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici