Niciun pasager sau membru al echipajului nu a fost rănit în cursul incidentului, a subliniat Luke Punzenberger, un purtător de cuvânt al companiei United, citat într-un comunicat transmis AFP.
„Ca măsură de precauţie, zborul numărul 58 care asigură legătura Houston-Amsterdam s-a întors la Houston, deoarece echipajul s-a confruntat cu o problemă la un reactor”, a precizat el.
Autoritatea Federală a Aviaţiei (FAA) a confirmat că avionul a aterizat fără probleme.
La începutul lui iulie, o aterizare eşuată a unui avion Boeing 777 aparţinând companiei Asiana pe aeroportul din San Francisco, în California, s-a soldat cu trei morţi şi peste 180 de răniţi.