Un magazin din Elveţia a anunţat că nu mai închiriază schiuri şi sănii clienţilor evrei

  • Un magazin din Elveţia a anunţat prin intermediul unui afiş din vitrină că nu mai închiriază schiuri şi sănii clienţilor evrei.
  • Poliţia a început o anchetă.
  • Din cauza reacţiilor publice, proprietarii magazinului au retras mesajul şi au prezentat scuze.
3722 afișări
Imaginea articolului Un magazin din Elveţia a anunţat că nu mai închiriază schiuri şi sănii clienţilor evrei

Sursa foto: AP

Mesajul tradus în ebraică a apărut într-un magazin din celebra staţiune Davos, potrivit BBC. Cu ajutorul afişului, clienţii erau informaţi că din cauza unor incidente, inclusiv furturi, „nu mai închiriem echipament sportiv fraţilor noştri evrei”.

Ulterior, magazinul s-a confruntat cu numeroase proteste, inclusiv din partea primarului din Davos. „Toate formele de antisemitism, rasism şi discriminare trebuie condamnate. Acest lucru nu este de Davos”, a transmis primarul Philipp Wilhelm.

Managerul magazinului a prezentat scuze şi a recunoscut că mesajul a fost „prost formulat”. Clienţii evrei au fost şi sunt bineveniţi, a transmis el.

Poliţia elveţiană a deschis o anchetă, iar Federaţia Elveţiană a Comunităţilor Evreieşti intenţionează să înceapă o acţiune în justiţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici