Un oficial din Taiwan avertizează China şi cere sprijin militar inclusiv din partea Europei

Un oficial din cadrul Administraţiei de la Taipei avertizează că Taiwanul va considera "act de război" o blocadă chineză sau ocuparea unei insule, cerându-le inclusiv naţiunilor europene să se alăture eforturilor militare americane în sensul descurajării Chinei.

4740 afișări
Imaginea articolului Un oficial din Taiwan avertizează China şi cere sprijin militar inclusiv din partea Europei

"O blocadă reprezintă un act de război; capturarea unei insule este un act de război", a afirmat vineri, sub protecţia anonimatului, un oficial guvernamental taiwanez specializat în securitate, deşi admite că în acest moment este puţin probabil ca Beijingul să treacă la astfel de acţiuni.

"Singurul lor motiv de capturare a vreunei insule ar fi să ne forţeze să negociem sau să ne predăm. Dar nu ne vom preda şi nu vom negocia", a precizat oficialul guvernamental de la Taipei, citat de agenţia Reuters. Taipeiul nu exclude posibilitatea ca armata chineză să lanseze exerciţii militare de amploare în jurul Taiwanului anul viitor, înaintea scrutinului prezidenţial taiwanez programat la începutul anului 2024.

"Acesta este motivul de îngrijorare în acest moment", a subliniat el, cerând ca, în afară de Statele Unite, care trimit frecvent nave militare prin Strâmtoarea Taiwan, să contribuie şi alte ţări la acţiunile în sensul descurajării Chinei. "Construirea acţiunilor în sensul descurajării este foarte importantă. Nu doar America, ţări europene şi Japonia ar trebui să se alăture forţei de descurajare", a insistat oficialul taiwanez.

Beijingul consideră Taiwanul teritoriu chinez şi a avertizat că nu exclude nicio opţiune pentru afirmarea suveranităţii. Armata chineză a efectuat exerciţii de amploare în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita efectuată în august la Taipei de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a afirmat în urmă cu câteva zile că armata americană va interveni pentru apărarea Taiwanului în cazul unei invazii chineze. Întrebat într-un interviu acordat postului de televiziune CBS dacă militarii americani vor interveni direct pentru apărarea Taiwanului, Biden a răspuns: "Da".

Washingtonul a aplicat politica "ambiguităţii strategice" în cazul Taiwanului, respectând principiul "o singură Chină", dar oferind susţinere militară Taipeiului. Preşedinţia SUA susţine că linia politică nu s-a modificat. "Preşedintele a mai spus acest lucru, inclusiv la Tokyo, mai devreme anul acesta. Dar a spus clar şi că politica noastră în privinţa Taiwanului nu s-a schimbat. Acest lucru rămâne adevărat", a afirmat un purtător de cuvânt al Casei Albe.

China s-a declarat "puternic nemulţumită" şi a semnalat că se opune "în mod determinat" afirmaţiilor preşedintelui american. "Le este transmis un semnal greşit grav" forţelor separatiste taiwaneze, a reacţionat Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici