Un oraș din Europa este mutat casă cu casă la câtiva km distanță. Biserica trasportată pe trailere specializate
Un oraș la 145 km de Cercul Arctic, „pe roți” din cauza subsolului
Mii de locuitori și clădiri sunt relocați în Kiruna, cel mai nordic oraș al Suediei, situat la 145 km nord de Cercul Polar Arctic. Motivul este unul rar întâlnit la această scară: tasarea solului, provocată de extinderea celei mai mari mine subterane de minereu de fier din lume, operată de compania de stat LKAB.
Proiectul este considerat una dintre cele mai radicale transformări urbane din lume: un nou oraș este construit la aproximativ 3 km est de vechiul centru, într-un proces pe mai multe decenii, estimat să fie finalizat în 2035.
Moment simbolic: mutarea Bisericii Kiruna, în august 2025
Relocarea a atras atenție internațională în august 2025, când Biserica Kiruna, o clădire din lemn veche de 113 ani, a fost mutată integral pe trailere specializate, într-o operațiune desfășurată pe parcursul a două zile.
„Un conflict mare” între municipalitate, LKAB și guvern
Mats Taaveniku, președintele consiliului municipal din Kiruna, descrie relocarea drept un proiect uriaș, dar spune că succesul depinde de sprijin politic și financiar mai puternic:
există un „conflict mare” între municipalitate și LKAB, dar și între municipalitate și guvernul Suediei;
oficialii locali cer implicare și din partea Uniunii Europene, pe fondul creșterii cererii de materii prime critice în Europa.
LKAB: 80% din minereul de fier al UE și un nou atu- pământurile rare
Deși LKAB este „mică” la nivel global, compania are o greutate majoră în regiune: produce aproximativ 80% din tot minereul de fier extras în Uniunea Europeană. Mai mult, LKAB a identificat recent unul dintre cele mai mari zăcăminte cunoscute de pământuri rare din Europa, consolidând rolul Suediei în lanțul de aprovizionare pentru tranziția verde.
În acest context, UE a declarat zăcământul drept strategic în cadrul Critical Raw Materials Act, care vizează ca 40% din cererea anuală a UE pentru astfel de materiale să fie acoperită prin producție internă până în 2030.
Relocări extinse: încă 6.000 de persoane și 2.700 de locuințe
Relocarea a fost planificată inițial în 2004, însă amploarea ei crește. LKAB a anunțat că extinderea minei va necesita mutarea suplimentară a 6.000 de persoane și a 2.700 de case.
Compania, responsabilă pentru mutare, estimează costuri de compensare de 22,5 miliarde SEK (circa 2,4 miliarde dolari) în următorii 10 ani. Cei relocați primesc: valoarea de piață a proprietății + 25%, sau construcția unei case noi.
Potrivit LKAB, aproximativ 90% dintre cei afectați aleg varianta unei locuințe noi.
Lipsa terenurilor și tensiuni cu renii, armata și natura
Un obstacol major: terenul disponibil. Municipalitatea deține puțin teren construibil și a fost nevoită să cumpere teren de la stat, care controlează mare parte din suprafața de deasupra Cercului Arctic. Asta generează conflicte și blocaje administrative, inclusiv: impact asupra creșterii renilor și culturii Sami (populație indigenă), restricții legate de apărare, protecția naturii.
Un nou risc: orașul ar putea fi mai rece iarna
Pe lângă emoțiile pierderii „memoriei locului” pentru familii care trăiesc în aceleași case de generații, apar și îngrijorări climatice urbane. Un studiu al Universității din Göteborg avertizează că noul centru, proiectat în model de grilă, ar putea favoriza acumularea aerului rece, iar clădirile înalte și străzile înguste ar reduce accesul luminii solare la sol. Consecința: noul oraș ar putea fi cu până la 10°C mai rece iarna.
În ciuda costurilor și tensiunilor, mesajul local rămâne clar: Kiruna există datorită mineritului. „Kiruna e construită pe minerale”, spune Taaveniku, iar majoritatea locuitorilor știu că, mai devreme sau mai târziu, relocarea devenea inevitabilă.