Prima pagină » Știri externe » WSJ: Trump a aprobat planurile de atac asupra Iranului, dar nu a dat încă ordinul final

WSJ: Trump a aprobat planurile de atac asupra Iranului, dar nu a dat încă ordinul final

Președintele Trump le-a spus consilierilor săi de rang înalt că a aprobat planurile de atac asupra Iranului, dar că amână acțiunea pentru a vedea dacă Teheranul va renunța la programul său nuclear, afirmă surse citate de The Wall Street Journal.
WSJ: Trump a aprobat planurile de atac asupra Iranului,  dar nu a dat încă ordinul final

Instalația de îmbogățire a uraniului de la Fordo, din Iran, reprezintă o posibilă țintă a SUA, potrivit WSJ.

Instalația de la Fordo e aflată la 90 de metri sub pământ, iar armele convenționale ale Israelului nu pot ajunge atât de adânc.

Potrivit surselor WSJ, Trump speră că amenințarea de a se alătura atacurilor Israelului asupra Iranului, care au continuat pentru a șasea zi consecutiv, va determina Teheranul să accepte cererile sale.

Un oficial de rang înalt de la Casa Albă a declarat că sunt mai multe opțiuni pe masă și că Trump va continua să urmărească modul în care acționează Israelul.

Întrebat anterior dacă a decis să atace instalațiile nucleare ale Iranului, Trump a spus: „Aș putea să o fac, aș putea să nu o fac”.

Și a repetat cererea sa pentru o capitulare necondiționată a Iranului: „Săptămâna viitoare va fi foarte importantă, poate chiar mai puțin de o săptămână”.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat anterior că țara sa nu va capitula și a avertizat că orice intervenție militară americană va avea consecințe ireparabile.

În ultimele zile, armata americană și-a sporit prezența militară în Orientul Mijlociu

Un al treilea distrugător al Marinei SUA a ajuns în estul Mării Mediterane, iar un al doilea grup de luptă, format în jurul unui portavion, se îndreaptă spre Marea Arabiei.

Deși Pentagonul susține că această desfășurare are un scop exclusiv defensiv, ea oferă Statelor Unite o poziție mai favorabilă, în cazul în care președintele Trump ar decide să sprijine atacurile israeliene asupra Iranului.

Totodată, această mișcare ar putea reprezenta o strategie menită să pună presiune asupra Iranului, forțându-l să capituleze sau să accepte concesii.

Între timp, confruntările armate dintre Israel și Iran continuă. Potrivit unui grup pentru drepturile omului, în Iran, numărul morților a depășit 450 de persoane, în timp ce în Israel, atacurile iraniene au provocat 24 de victime.