Zeci de morţi şi răniţi în patru explozii produse în Afganistan. Gruparea Stat Islamic a recunoscut unul dintre atacuri

Zeci de persoane au fost ucise sau rănite în patru explozii produse joi în Afganistan, au anunţat oficiali locali, citaţi de BBC.

439 afișări
Imaginea articolului Zeci de morţi şi răniţi în patru explozii produse în Afganistan. Gruparea Stat Islamic a recunoscut unul dintre atacuri

Prima explozie a avut loc la o moschee şiită din oraşul Mazar-i-Sharif. Cel puţin 11 persoane au fost ucise, iar peste 30 au fost rănite, a declarat un oficial din domeniul sănătăţii pentru BBC.

Gruparea Stat Islamic (SI) a recunoscut atacul, spunând că a detonat de la distanţă un sac capcană în momentul în care clădirea era plină de credincioşi. Gruparea a numit atacul ca făcând parte dintr-o campanie globală în curs de desfăşurare pentru a „răzbuna” moartea fostului său lider şi purtător de cuvânt.

SI nu a declarat că se află în spatele celorlalte trei explozii şi nu este clar dacă acestea au legătură între ele.

În cea de-a doua explozie, un vehicul a fost aruncat în aer în apropierea unei secţii de poliţie din Kunduz, provocând patru morţi şi 18 răniţi, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

BBC a primit, de asemenea, informaţii potrivit cărora un vehicul taliban a fost lovit de o mină pe marginea drumului în estul provinciei Nangarhar, ucigând patru membri talibani şi rănind un al cincilea.

O a patra explozie a fost provocată de o mină amplasată în zona Niaz Beyk din Kabul, capitala Afganistanului, şi a rănit doi copii.

Evenimentele sângeroase de joi vin la câteva zile după două explozii cu bombă la liceul Abdul Rahim Shahid, într-o zonă majoritar şiită din capitala afgană, Kabul. Cel puţin şase persoane au fost ucise şi peste 20 au fost rănite, au declarat oficialii. Militanţii SI au atacat zona în trecut, dar nu au spus că se află în spatele acestui incident.

Rapoartele locale şi martorii spun că explozia din Mazar-i-Sharif a avut loc la Seh Dokan, una dintre cele mai mari moschei folosite la nivel local de grupul minoritar şiit.

Postul de ştiri afgan Tolo News raportează un număr mai mare de răniţi, spunând că cel puţin 65 de persoane au fost rănite numai în acea explozie. Bilanţul poate suferi modificări.

Comunitatea şiită din Afganistan este adesea vizată de grupurile militante sunnite, inclusiv de Statul Islamic.

Explozia s-ar fi produs în timp ce credincioşii se pregăteau de rugăciune. Imagini postate pe reţelele de socializare, pe care BBC nu le-a verificat, arătau locul plin de cioburi de sticlă spartă şi victime cărate pe braţe.

O femeie din Mazar-i-Sharif a declarat pentru Reuters că făcea cumpărături la o piaţă din apropiere când a auzit o explozie puternică în apropierea moscheii.

„Geamurile magazinelor au fost sparte şi era foarte aglomerat şi toată lumea a început să fugă", a spus ea, cerând să nu-i fie folosit numele.

Richard Bennett, raportorul special al Naţiunilor Unite pentru Afganistan privind drepturile omului, a condamnat atacurile.

„Astăzi, alte explozii zguduie Afganistanul [...] şi din nou comunitatea Hazara este o victimă. Atacurile sistematice ţintite asupra şcolilor şi moscheilor aglomerate necesită o anchetă imediată, responsabilitate şi încetarea încălcărilor drepturilor omului", a scris acesta pe Twitter.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici