Zelenski: Teritoriile și activele rusești înghețate sunt punctele-cheie ale negocierilor de pace

Publicat: 02 12. 2025, 16:54
Ukraine's President Volodymyr Zelensky and French President Emmanuel Macron before a meeting at The Elysee Presidential Palace in Paris on September 3, 2025. Photo by Eliot Blondet/ABACAPRESS.COM

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus marți că cele mai delicate și decisive puncte ale discuțiilor de pace rămân situația teritorială a Ucrainei, utilizarea activelor rusești înghețate și garanțiile de securitate oferite de Statele Unite, Europa și alte state partenere.

Întrebat despre evoluția negocierilor, Zelenski a trecut în limba engleză pentru a-și sublinia mesajul, afirmând că Ucraina va „aștepta rezultatele negocierilor SUA-Rusia” înainte de a face următorii pași.

Liderul ucrainean a spus că nu poate face publice toate detaliile discuțiilor în curs, dar a admis că numeroase elemente au apărut deja în presă, potrivit The Guardian.

El a insistat că Kievul dorește să vadă acorduri concrete înainte de a lua o decizie privind posibile reuniuni suplimentare.

„Cred că aceste trei teme sunt cele mai sensibile și cele mai importante. Iar echipele noastre vor continua să lucreze asupra lor”, a declarat Zelenski.