Economic

Ministerul Finanţelor, după ce România a primit câştig de cauză în dosarul Roşia Montană: reclamanţii sunt obligaţi să ramburseze cheltuielile de judecată

Ministerul Finanţelor a anunţat că România a câştigat dosarul Roşia Montană, iar reclamanţii sunt obligaţi să ne ramburseze cheltuielile de judecată aferente procedurii de arbitraj.

Surpriză de proporţii: România a câştigat procesul cu Gabriel Resources în dosarul Roşia Montană

Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de la Washington a anunţat Ministerul de Finanţe că România a câştigat procesul în dosarul Roşia Montană, doi arbitri au votat pentru România, unul a votat împotriva, informează Ziarul Financiar.

Robotul saudit a pipăit o jurnalistă. Imaginile au provocat indignare

În timpul prezentării primului robot umanoid masculin al Arabiei Saudite, numit „Muhammad”, considerat unul dintre progresele Regatului în tehnologia inteligenţei artificiale, un episod, surprins în filmările de pe telefonul mobil, a stârnit jenă şi indignare, mai ales când videoclipul a devenit viral.

Iohannis a primit delegaţia BEI condusă de preşedintele Nadia Calviño

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit vineri, la Palatul Cotroceni, delegaţia Grupului Băncii Europene de Investiţii, condusă de Preşedintele BEI, Nadia Calviño.

Ministrul Economiei caută „Femeia Antreprenor”. A început depunerea proiectelor

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a transmis, vineri, că a discutat cu reprezentantele Patronatului European al Femeilor de Afaceri despre programul „Femeia Antreprenor”, intenţia fiind de a începe sesiunea de depunere de proiecte la jumătatea lunii mai.

Bucureştenii, în pericol: pot rămâne fără transport public, căldură şi apă caldă

„Bucureştenii pot rămâne fără transport public, căldură şi apă caldă, atât cât (nu) aveau, oricum. Bugetul Capitalei este în continuare complet blocat. Mii de angajaţi ai Primăriei Generale nu-şi vor încasa salariile, iar situaţia se va răsfrânge şi asupra termoficării şi transportului public din Bucureşti. Am semnalat în repetate rânduri această situaţie gravă. Bugetul a […]

Fost primar, despre faptul că nu există buget în Capitală: Blocaj fără precedent

Primăria Capitalei este într-un blocaj fără precedent, lăsată fără buget chiar de către primarul general, acuză fostul edil al Bucureştiului, Gabriela Firea, după ce bugetul propus de Nicuşor Dan nu a trecut de votul consilierilor generali.

8 milioane de salariaţi români ar putea să finanţeze datoria SUA, Canada, Columbia, Australia

8 milioane de salariaţi români ar putea ca în curând să finanţeze prin fondurile de pensii private datoria SUA, Canada, Columbia, Australia şi a altor state OCDE.

Grecia a depăşit Spania în preferinţele de călătorie ale româncelor

Cu mama, sora, în grupul de prietene sau singure, femeile călătoresc în multe feluri, dar majoritatea acestor călătorii includ cele mai cunoscute ţări şi oraşe europene. Italia este preferata femeilor pentru escapade de cel puţin 2 zile în străinătate, această ţară reprezentând 40% dintre rezervările de pachete în clasament, reiese dintr-o analiză eSky.ro. Cele mai […]

INS rectifică creşterea economică a României din 2023 de la 2% la 2,1%

Produsul intern brut estimat pentru anul 2023 (date provizorii I) a fost de 1.598 miliarde de lei, în creştere, în termeni reali, cu 2,1% faţă de anul 2022, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică. Comparativ cu prima variantă, datele provizorii I arată că Produsul intern brut nominal estimat pentru anul 2023 a crescut cu […]

Bani pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru biserici şi instituţii sociale

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a lansat vineri, la Bacău, Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru unităţi de cult, instituţii şi autorităţi publice din sistemul naţional de asistenţă socială.

Miliardarul Rupert Murdoch s-a logodit pentru a şasea oară la 92 de ani

Miliardarul Rupert Murdoch s-a logodit pentru a şasea oară la 92 de ani. Murdoch s-a logodit cu cercetătoarea pensionată Elena Zhukova, spun sursele citate de ABC News.

Advertorial: Descoperă Spiritul Sportiv Românesc la BITOLIA SPORT, magazinul de echipamente sportive care se va deschide în Băneasa Shopping City, pe 9 martie

Magazinul de echipamente sportive BITOLIA SPORT se va deschide publicului în Băneasa Shopping City, Galeria Feeria. Lansarea oficială a magazinului va avea loc în centrul comercial din Băneasa, pe 9 martie începând cu ora 12.00. BITOLIA SPORT a pornit din pasiunea pentru sport şi cu obiectivul de a le oferi atat sportivilor, cât şi pasionaţilor […]

Un sfert din depozitele totale ale populaţiei sunt la peste 74.000 de români bogaţi

Un număr de aproximativ 74.400 de persoane fizice care sunt în clubul românilor bogaţi aveau la sfârşitul anului 2023 depozite bancare mai mari de 100.000 de euro cu o valoare cumulată de aproape 81 mld. lei (echivalentul a circa 16 mld. euro).

Unul dintre cei mai mari miliardari austrieci a pierdut tot

Unul dintre cei mai mari miliardari austrieci a pierdut tot: Rene Benko, fondator al imperiului imobiliar Signa, cu o avere de 5,5 mld. euro, a declarat insolvenţă personală.

Bursa bulgară atinge maximul ultimilor 16 ani

Bursa bulgară atinge maximul ultimilor 16 ani. Pentru a ajunge la maxim istoric, indicele principal trebuie să se dubleze.

Cresc salariile din asistenţă socială şi sănătate, din această lună

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă privind majorări salariale pentru angajaţii din sănătate, asistenţă socială şi alte sectoare de activitate bugetară. Medicii de medicină generală care fac gărzi la ambulanţă sau îi UPU primesc indemnizaţie.

IMM Plus a fost aprobat de Guvern

IMM Plus a fost aprobat de Guvern. Schema de ajutor de stat cu buget de 12,5 miliarde lei va sprijini 11.500 companii.

Decizie în cazul Roşia Montană. Mihai Constantin: Interesul Guvernului e să o minimizeze

Interesul Guvernului este să minimizeze decizia în cazul Roşia Montană ca impact bugetar, dar şi social pentru România, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Decizia este aşteptată vineri.

Noi investiţii de peste 1 miliard euro în Portul Constanţa

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, noi investiţii de peste 1 miliard euro în Portul Constanţa.

Ciolacu: Prelungim IMM Invest Plus, cu toate componentele sale

Schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, cu toate componentele sale, este prelungit şi în acest an.

Ciolacu anunţă o măsură cu impact major în sănătate

Un nou sistem centralizat de achiziţii publice în asistenţa medicală de urgenţă este aprobat, joi, în şedinţa de Guvern.

Comisia Europeană invită fermierii la un sondaj pentru a înţelege motivele lor de îngrijorare

Comisia Europeană invită fermierii la un sondaj pentru a înţelege motivele lor de îngrijorare. Sondajul este deschis din 7 martie până pe 8 aprilie. Întrebările sunt scurte şi disponibile în toate limbile UE.

UE nu este pregătită pentru riscurile privind schimbările climatice, susţine AEM

Europa are nevoie urgentă de măsuri pentru a pregăti sistemele de sănătate, agricultura şi infrastructura critică pentru schimbări climatice din ce în ce mai severe, se arată într-un proiect de raport al Agenţiei Europene de Mediu (AEM).

Manda (PSD) anunţă noi soluţii pentru o reglementare mai eficientă a preţurilor la energie

Firmele româneşti trebuie susţinute prin scăderea plafoanelor la energie, spune Claudiu Manda: „În scurt timp, vom propune noi soluţii pentru o reglementare mai eficientă a preţurilor la energie, cu scopul de a sprijini economia naţională şi de a proteja puterea de cumpărare a fiecărui cetăţean”.

Nikon achiziţionează RED Digital Cinema: Investiţie strategică în cinematografia digitală

Nikon achiziţionează RED Digital Cinema, compania fondată de Jim Jannard (creatorul Oakley), care este cunoscută pentru camerele sale de cinema digital, inclusiv RED One 4K şi V-Raptor X, scrie The Verge. RED va deveni o subsidiară a Nikon, fără a se dezvălui termenii exacţi ai tranzacţiei. Achiziţionarea vizează extinderea lui Nikon pe piaţa profesională a […]

Transportatorii vor o dată fermă pentru intrarea României în Schengen cu frontierele terestre

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere din nou autorităţilor să ia măsuri urgente pentru intrarea României în spaţiul Schengen cu frontierele terestre în 2024.

Ambani chiar are bani! Miliardarul indian l-a impresionat pe Mark Zuckerberg cu ceasul de un milion de dolari

Fondatorul Facebook a apreciat în mod deosebit orologiul deţinut de Anant Ambani.

Un nou val de scumpiri pe piaţa rezidenţială: Oradea a depăşit Timişoara

„Piaţa rezidenţială continuă să surprinde performând peste aşteptări şi în acest început de an, când, pe baza creşterii cotei de TVA la locuinţele noi, mulţi analişti aşteptau o scădere a interesului. Creşterea este cu atât mai evidentă cu cât are loc şi în oraşele mai mici, iar în acest sens remarcăm în mod special Oradea […]

Comisia pentru comerţ a PE a aprobat suspendarea taxelor pentru produsele ucrainene pentru încă 1 an / Fermierii din UE protestează faţă de importurile ucrainene mai ieftine

Comisia pentru comerţ a Parlamentului European a aprobat joi acordarea accesului fără taxe vamale pe pieţele UE pentru producătorii ucraineni de alimente pentru încă un an.

De ce anul bisect este unul de succes pentru piaţa bursieră. Investitorii sfidează miturile

Deşi anul bisect este, la bază, un concept banal, ziua în plus pe care o avem o dată la patru ani trezeşte, în mod inevitabil, entuziasmul şi curiozitatea oamenilor. Nu este deloc surprinzător faptul că şi investitorii se întreabă dacă anul cu 366 de zile produce efecte asupra pieţelor bursiere.

Europenii spun că vor cheltui mai mulţi bani pe vacanţe în 2024

Europenii sunt încrezători în ceea ce priveşte sumele disponibile pentru călătorii în 2024, în ciuda presiunii continue a costului vieţii, cei mai optimişti fiind polonezii, urmati de nemţi, potrivit unui raport al grupului hotelier Accor, citat de Ziarul Financiar.

Creşte numărul tranzacţiilor imobiliare: cele mai multe au fost în Bucureşti, Ilfov şi Iaşi

În luna februarie s-au vândut aproape 58.000 de imobile, mai multe decât în luna ianuarie, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Cele mai multe tranzacţii au fost în Bucureşti, Ilfov şi Iaşi.

Românii sărbătoresc 8 Martie cu flori şi sushi. Cele mai cumpărate flori sunt lalelele

Românii optează din ce în ce mai mult, de Ziua Internaţională a Femeii, pentru sushi, pe lângă tradiţionalele cadouri, conform unei analize Glovo. Comenzile pentru sushi au înregistrat o creştere aproape dublă în comparaţie cu o zi obişnuită. România ocupă locul întâi în lume la comenzile de flori.

Aliaţii Ucrainei aproape au strâns fondurile pentru achiziţionarea de obuze prin iniţiativa Cehiei

Aliaţii Ucrainei aproape au strâns fondurile necesare pentru a cumpăra 800.000 de obuze de artilerie prin intermediul unei iniţiative lansate de Cehia, potrivit unui oficial guvernamental citat de Bloomberg.

Congresul PPE, care aduce 2.000 de politicieni europeni la Bucureşti, înseamnă un business pentru hotelurile din Capitală, cărora rata de ocupare le-a crescut considerabil odată cu acest eveniment

„La hotelul din nordul Capitalei avem totul ocupat. Se va resimţi şi la hotelurile din centrul oraşului, dacă nu vor mai exista locuri în zona în care se organizează evenimentul. Se va resimţi puternic cererea pentru hoteluri”, spune pentru ZF Simona Constan­ti­nescu, preşedintele Industriei Hote­liere din România şi CEO al ANA Hotels. Congresul este organizat […]

ANALIZĂ ZF. A revenit moda ofertelor şi a reducerilor: Articolele la promoţie au ajuns în ultimele luni ale anului trecut să contribuie cu 28% la totalul vânzărilor din hipermarketuri şi supermarketuri, un maxim al ultimilor cinci ani

Magazinele moderne care vând bunuri de larg consum, fie că e vorba de alimente, băuturi, pro­duse de îngrijire perso­nală sau a locuinţei, au apelat anul trecut mai mult decât oricând în ultimii ani la oferte, reduceri şi promoţii, în încercarea de a mai anima apetitul de consum al românilor, apetit care a fost lovit din plin de inflaţia record.

Bursă. BET a urcat cu 2,4% în februarie, cea mai bună a doua lună a anului din 2019

Bursa locală s-a apreciat luna trecută cu 2,4% prin indicele BET, ajuns la 15.891 de puncte pe 29 februarie, după ce atinsese anterior un nou maxim istoric. A fost cea mai bună evoluţie pentru BET în a doua lună a anului din februarie 2019, când dinamica a constat într-un avans de 10,4%, relatează Ziarul Financiar. […]

Americanii de la Plexus fac angajări la Oradea

Americanii de la Plexus caută peste 140 de oameni pentru fabrica de componente electronice din Oradea, anunţă Ziarul Financiar.

Analiză ZF: Cât de mult creditează companiile cele mai mari trei bănci din România

Cât de mult creditează companiile cele mai mari trei bănci din România - Banca Transilvania, BCR şi BRD? Ziarul Financiar prezintă datele statistice.