Știri externe

Statuie de 3 metri dedicată regretatei artiste Tina Turner, dezvelită în orașul natal din Tennessee

Artistul: „Am vrut să redau flexibilitatea și forța ei, iar părul era ca o coamă de leu”

Centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de Rusia, fără energie electrică de patru zile

Centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, se află de patru zile fără alimentare cu energie electrică, cel mai lung blackout înregistrat până acum, în contextul în care Rusia și Ucraina se acuză reciproc pentru avarierea liniilor de alimentare.

Ministrul rus de Externe: O agresiune împotriva ţării noastre va fi întâmpinată cu răspuns decisiv

Ministrul rus de Externe, Sergey Lavrov, a declarat sâmbătă, în cadrul Adunării Generale a ONU, că Rusia nu intenţionează să atace Europa, dar a avertizat că orice agresiune împotriva ţării va fi întâmpinată cu un „răspuns decisiv”.

Rusia a cerut repetarea votului pentru că nu a obținut sprijinul necesar în consiliul OACI

OACI acuză Rusia de doborârea zborului MH17 al Malaysia Airlines, soldat cu moartea a 298 de persoane

India. Cel puţin 29 morţi şi 50 răniţi după o busculadă la un miting al actorului-politician Vijay

Cel puţin 29 de persoane au murit şi alte 50 au fost rănite, sâmbătă, după o busculadă produsă la un miting organizat de actorul-politician Vijay, liderul partidului Tamilaga Vettri Kazhagam.

Echipa de ciclism Israel Premier Tech, exclusă din Giro dell’Emilia din motive de siguranță publică

Echipa Israel Premier Tech nu va participa la Giro dell'Emilia (4 octombrie, Italia), organizatorii anunţând că au decis excluderea acesteia pentru „motive de siguranţă publică”, ca urmare a incidentelor şi protestelor pro-palestiniene care au marcat recent Vuelta.

Germania adoptă noi măsuri de securitate pentru a combate amenințarea ridicată a dronelor

Germania va introduce noi măsuri de securitate pentru a combate amenințarea ridicată a dronelor, a anunțat sâmbătă ministrul de Interne, Alexander Dobrindt.

Oana Țoiu, la reuniunea ONU: sprijin pentru extinderea UE în Vecinătatea Estică și Balcanii de Vest

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a participat la reuniunea ministerială informală a Inițiativei Central Europene (ICE), organizată în marja celei de-a 80-a Adunări Generale a ONU (UNGA 80), în cadrul căreia s-a reafirmat sprijinul pentru extinderea UE în Vecinătatea Estică și Balcanii de Vest.

Zelenski, despre Bashar al-Assad: Rusia mușamalizează crimele proprii, dar și ale altora

Președintele Volodimir Zelenski a salutat emiterea mandatului de arestare pe numele fostului președinte al Siriei, Bashar al-Assad. Încă din decembrie anul trecut, fostul lider sirian se află la Moscova.

Trump trimite trupe federale într-un alt stat, pentru a combate „teroriştii interni”

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că va trimite trupe federale în Portland, Oregon, pentru a combate ceea ce el a numit „terorişti interni”, extinzând astfel controversata sa politică de desfăşurare a forţelor federale în oraşe americane.

Ucraina susţine că dronele sale au lovit o staţie de pompare a petrolului în Ciuvaşia, Rusia

Drone ucrainene de rază lungă au lovit o staţie de pompare a petrolului în regiunea Ciuvaşia din Rusia, a declarat sâmbătă un oficial ucrainean din domeniul securităţii.

Mandat de arestare pe numele fostului președinte sirian Bashar al-Assad, acuzat de crime împotriva umanității

Autoritățile judiciare siriene au emis un mandat de arestare pe numele fostului președinte Bashar al-Assad, acuzat de crime cu premeditare și tortură cauzatoare de moarte, în legătură cu represiunea sângeroasă din orașul Daraa, în anul 2011.

Războiul din Ucraina, ziua 1.312. Zelenski îi cere lui Trump rachete Tomahawk / Rusia revendică capturarea a trei sate în Ucraina

Ucraina vrea rachete americane cu rază lungă pentru a presa Kremlinul să accepte pacea. Rusia a folosit drone pentru a testa reacția NATO și a intimida statele vecine. Vasul Yantar a fost surprins lângă cabluri submarine europene, ridicând riscuri pentru securitatea europeană. Achizițiile de țiței rusesc scad sub presiunea sancțiunilor și a presiunilor americane.

Letonia cere NATO să întărească apărarea aeriană a statelor baltice după incursiunile Rusiei

Președintele Letoniei, Edgars Rinkevics, a cerut sâmbătă reprezentanților NATO să crească protecția statelor baltice, invocând încălcări repetate ale spațiului aerian al Alianței de către Rusia. Declarația survine după apeluri similare din partea Lituaniei.

Viitorul Republicii Moldova stă pe buletinul de vot: O alegere de generație / Ce s-ar întâmpla dacă Moldova s-ar întoarce spre Rusia?

Pe 28 septembrie, moldovenii sunt așteptați la vot în cadrul alegerilor parlamentare, într-un context complicat, marcat de acțiunile hibride tot mai mari ale Rusiei.

Regele Charles și Regina Camilla vor efectua o vizită de stat la Vatican în luna octombrie

Regele Charles și Regina Camilla vor vizita Sfântul Scaun în octombrie, potrivit unui anunț oficial făcut de Palatul Buckingham sâmbătă, 27 septembrie.

Palestina vrea să adere la BRICS. Candidatura oficială a fost deja transmisă și este susținută de Rusia și China

Palestina vrea să adere la BRICS, blocul de economii emergente care s-a extins recent la zece membri.

Două femei au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii

Două femei au murit sâmbătă dimineață, încercând să traverseze Canalul Mânecii cu o barcă improvizată.

Reuters: De ce sunt importante alegerile parlamentare din Republica Moldova

Republica Moldova organizează duminică alegeri parlamentare cruciale care ar putea schimba radical cursul aderării la Uniunea Europeană, pe fondul acuzațiilor de interferență rusă în scrutin.

FBI concediază aproximativ 20 de agenți pentru că au îngenuncheat la protestele din 2020

FBI a concediat aproximativ 20 de agenți care au fost fotografiați îngenuncheați în timpul protestelor pentru justiție rasială din Washington din 2020, care au urmat morții lui George Floyd.

Jannik Sinner s-a calificat în sferturile turneului de la Beijing

Jannik Sinner s-a calificat în sferturile turneului ATP 500 de la Beijing după ce l-a învins pe francezul Terence Atmane, care s-a accidentat în setul doi.

Cutremur de 5,6 în China: 11 răniți și mii de clădiri avariate

Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 a lovit sâmbătă provincia Gansu din nord-vestul Chinei, rănind 11 persoane și provocând pagube materiale considerabile.

Ilan Șor și strategia de manipulare a pensionarilor: oameni vulnerabili transformați în pioni politici în Moldova

Presa de la Chișinău și investigațiile autorităților din Republica Moldova scot la iveală o strategie complexă a oligarhului Ilan Șor: pensionarii sunt manipulați și folosiți ca pioni în campanii politice, în timp ce membri ai partidelor afiliate primesc bani din conturi la banca rusă sancționată „Promsviazbank”, banii fiind utilizați pentru finanțarea activităților politice și mita electorală.

Şefii militari NATO, reuniune la Riga pe tema încălcărilor spațiului aerian ale Rusiei

Șefii militari ai NATO s-au întâlnit sâmbătă la Riga, în Letonia, pentru a discuta încălcările spaţiului aerian de către Rusia, în special deasupra statelor baltice şi al Poloniei. Aceste acţiuni sunt legate de conflictul militar din Ucraina.

Marcel Bostan, solist Alternosfera: Procesele democratice în Republica Moldova stau «în capul mesei» / Un candidat cu narative pro-ruse, mai că n-a deturnat procesele democratice din România

Membrii trupei Alternosfera au fost prezenți la Univibes, la Timișoara, în perioada 25-26 septembrie. Cu prilejul vizitei în Banat, solistul trupei, Marcel Bostan, a împărtășit pentru MEDIAFAX perspectiva sa ca simplu cetățean al Republicii Moldova despre situația alegerilor, dar și schimbările pe care și le-ar dori în societate.

Drone neidentificate survolează din nou cea mai mare bază militară daneză

Drone necunoscute au fost observate vineri seara deasupra bazei aeriene Karup, cea mai mare bază militară din Danemarca, în cadrul unei serii de incidente pe care oficialii danezi le califică drept „atac hibrid”.

Conacul ascuns al oligarhului Ilan Șor de lângă Moscova: Vilă cu piscină interioară și sală de cinema

RISE Moldova a identificat vila de lux a familiei lui Ilan Șor într-o zonă exclusivistă de lângă Moscova, achiziționată în perioada scandalului „Jaful secolului” de la Chișinău. Vila, cu piscină interioară și sală de cinema, nu a fost inclusă în declarațiile de avere ale lui Șor, nici ca primar, nici ca deputat, în ciuda postărilor frecvente ale soției sale pe rețelele sociale.

Barack Obama spune că nu există „motive militare” pentru ofensiva Israelului în Gaza

Barack Obama a criticat ofensiva Israelului în Fâșia Gaza, spunând că nu are „motive militare”. Fostul președinte american a cerut oprirea imediată a bombardamentelor în regiune.

Ce scenarii iau în calcul autoritățile din Republica Moldova la alegeri

Autoritățile din Republica Moldova iau în calcul mai multe scenarii la alegerile de duminică, printre care alarme false cu bombă sau întreruperi de curent.

Atacurile israeliene ucid alți 32 de palestinieni în Gaza. Netanyahu refuză armistițiul

Atacurile israeliene din noaptea de vineri spre sâmbătă au ucis cel puțin 32 de persoane în Gaza, inclusiv 9 membri ai aceleiași familii din tabăra de refugiați Nuseirat. Premierul Benjamin Netanyahu continuă să respingă cererile internaționale de încetare a focului.

Iga Swiatek demolează wildcard-ul chinez Yuan Yue și avansează la China Open

Iga Swiatek a câștigat meciul din runda a treia la China Open, învingând-o pe Yuan Yue cu 6-0, 6-3. În runda următoare, poloneza o va întâlni pe Camila Osorio.

Condamnat la Chișinău, protejat la Moscova. Ilan Șor orchestrează din Rusia destabilizarea Moldovei în timp ce adepții săi își riscă libertatea

Republica Moldova se pregătește să își aleagă noul Parlament pe 28 septembrie. Scrutinul are loc într-un context tensionat, marcat de acuzații privind implicarea directă a Federației Ruse și de activitatea lui Ilan Șor, oligarhul fugit din țară și condamnat definitiv, care continuă să influențeze politica de la Chișinău din Moscova.

Francesco Bagnaia câștigă cursa sprint din Japonia. Marc Marquez se apropie de titlu

Francesco Bagnaia a câștigat cursa sprint de la Motegi, realizând o dublă victorie pentru Ducati la Marele Premiu al Japoniei.

Centrala nucleară Zaporojie, fără curent de trei zile. Temeri pentru siguranță

Centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de ruși, a rămas fără alimentare externă cu energie electrică timp de peste trei zile.

Dronele rusești lovesc „infrastructura critică” din Vinnytsia, provocând incendii

Un atac masiv cu drone rusești asupra regiunii Vinnytsia în noaptea de vineri spre sâmbătă a provocat incendii și pagube la infrastructura critică și o clădire rezidențială.

Sancțiunile ONU aduc tensiuni. Iranul recheamă ambasadorii din Europa

Iranul a rechemat sâmbătă ambasadorii din Germania, Franța și Marea Britanie pentru consultări. Acțiunea vine ca răspuns la eșecul Rusiei și Chinei de a bloca reintroducerea sancțiunilor ONU împotriva Iranului.

Confruntată cu amenințarea rusă, NATO își dezvoltă forța militară în Marea Nordului

NATO a desfășurat această săptămână o demonstrație de forță în Marea Nordului, cu 10.000 de militari din 13 țări, în contextul tensiunilor crescute cu Rusia.

Noi dezvăluiri din arhiva Epstein: Musk, Gates și alți lideri de top menționați în documente

Documentele averii lui Epstein îi leagă pe Musk, Gates, Bannon și Thiel de agenda sa, alimentând cererile pentru transparență totală și reaprinzând controversele.

Lux în aer pentru Ilan Șor, sărăcie la sol pentru oamenii lui. Oligarhul a închiriat un avion de lux pentru președintele Kârgâzstanului

Republica Moldova se pregătește de alegerile parlamentare din 28 septembrie, într-un context în care figura oligarhului fugar Ilan Șor continuă să domine discursul public.

Republica Moldova între Vest și Est. Alegerile care pot face ireversibil viitorul democratic al țării

Dincolo de alegerea unui legislativ, votul din 28 septembrie este o decizie cu impact pentru următoarele decenii: Moldova continuă integrarea în Uniunea Europeană sau permite revenirea sub influența rusă?