HOROSCOP 14 IULIE 2020: O zi haotică pentru zodiile de Pământ. Cine trebuie să ia decizii grele

Ziua de azi începe bine, pe fundalul unui sextil armonios între Luna proaspăt intrată în Taur şi Mercur din Rac, care denotă că zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) şi cele de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) pornesc astăzi la drum cu dreptul, mai ales dacă au de-a face unii cu ceilalţi.

23994 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 14 IULIE 2020: O zi haotică pentru zodiile de Pământ. Cine trebuie să ia decizii grele
Spre seară însă, Soarele din Rac aderă la o opoziţie cu Jupiter retrograd din Capricorn, semn că Racii, Capricornii şi celelalte zodii Cardinale (Berbec, Balanţă) sunt puse într-o situaţie dificilă. La problemele Capricornilor şi ale celorlalte semne de Pământ (Taur, Fecioară) se adaugă şi conjuncţia Lunii cu Uranus, care produce surprize mai puţin plăcute.
 
HOROSCOP 14 IULIE BERBEC 
 
În prima parte a acestei zile, se întrevede o bună oportunitate pentru a face mici investiţii acasă, în nevoile familiei sau în îmbunătăţirea nivelului de confort din spaţiul de locuit. Cu toate acestea, încearcă să menţii un nivel egal de implicare faţă de carieră şi viaţa de familie/ gospodărie, întrucât eşti solicitat(ă) pe ambele planuri la fel de mult. Ai grijă însă cât cheltuieşti astăzi, cu toate că intenţiile tale sunt bune. În caz contrar, s-ar putea să realizezi că ai băgat mâna prea adânc în buzunar. Trebuie să îţi cunoşti limitele şi putinţele, să nu te întinzi prea mult.
 
HOROSCOP 14 IULIE TAUR  
 
În prima jumătate a zilei, comunici şi interacţionezi bine cu ceilalţi, acasă şi în mediul profesional. Dar lucrurile iau o altă întorsătură puţin mai târziu sau poate că există persoane cu care intri, vrei-nu vrei, în dezbateri inutile, cel mai probabil din cauza lipsei unei compatibilităţi minime de viziuni. În felul acesta, ai putea ajunge să le arăţi celorlalţi o faţetă a ta de care nu eşti mândru(ă), care nu îţi face cinste. Mai bine încearcă să ocoleşti subiectele care te lezează, care te sensibilizează în faţa unor ieşiri care ar putea fi în detrimentul imaginii tale în plan social.
 
HOROSCOP 14 IULIE GEMENI
 
S-ar putea ca azi să fie una din acele zile în care ce iei pe mere, dai pe pere. Ai grijă aşadar că, pentru unele lucruri care par ieftine sau avantajoase, ai putea ajunge să plăteşti scump. Gestionează-ţi mai atent bugetul pentru a evita situaţii ca acestea. Într-un fel, după o perioadă ca cea pe care am trăit-o cu toţii, nu ar fi rău să eviţi să te hazardezi din punct de vedere financiar. Iar dacă ai comis o greşeală deja în plan economic, caută să nu se mai repete. Vezi ce poţi învăţa de pe urma acestei experienţe neplăcute.
 
HOROSCOP 14 IULIE RAC  
 
Cu unele persoane, relaţionezi foarte bine astăzi. Aveţi idealuri şi viziuni similare, proiecte şi/ sau planuri de viitor comune chiar, iar acest lucruri te entuziasmează. Pe de altă parte, există şi aspecte în privinţa cărora nu sunteţi neapărat compatibili, pe care trebuie să le armonizaţi din mers pentru a vă asigura că puteţi colabora eficient pe viitor. Dacă se simte rost de ceartă pe seama acestor subiecte, nu ceda tentaţiei să arunci cu reproşuri. Primeşte lucrurile în perspectivă, concentrează-te pe ceea ce vă aduce aproape. În fond, acolo unde este dorinţă de a merge mai departe, există indubitabil şi voinţă.
 
HOROSCOP 14 IULIE LEU  
 
Astăzi lucrezi cel mai bine singur(ă). Te administrezi bine în linişte, tu pe tine, fără să te împingă nimeni de la spate. Mai greu merg însă lucrurile atunci când socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, când este nevoie să dai dovadă de flexibilitate. Atunci riscă să intervină teama şi stresul, pe care poţi ajunge foarte uşor să le somatizezi, să te simţi efectiv fizic rău din pricina dezechilibrelor din planul profesional. Încearcă să nu ai prea mari aşteptări, să te pregăteşti mental pentru scenariul în care lucrurile pur şi simplu nu merg chiar ca la carte.
 
HOROSCOP 14 IULIE FECIOARĂ  
 
Dacă eşti implicat(ă) în această perioadă în proiecte, relaţii sau prietenii, este de înţeles dacă te animă interese comune cu ale altor persoane, dar este la fel de normal să îţi doreşti să vezi un impact mai mare al viziunii tale asupra unor aspecte ale planurilor pe care le aveţi împreună. Nu e de mirare să simţi, în unele privinţe, că renunţi la ceea ce îţi doreşti tu pentru binele comun sau în favoarea unor voci mai persuasive decât a ta. În plus, poţi primi critici din partea familiei, în cazul în care timpul petrecut cu ei lasă de dorit.
 
HOROSCOP 14 IULIE BALANŢĂ  
 
La serviciu, totul îţi merge strună astăzi. Te înţelegi bine şi cu superiorii, dar şi cu colegii de muncă, iar având în vedere că ai unele planuri de ascensiune profesională, este de înţeles dacă vrei astăzi să baţi fierul cât este cald, să profiţi de faptul că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă. S-ar putea totuşi să îţi fi luat, cu câteva zile în urmă sau mai recent, nişte angajamente faţă de familie sau în ceea ce priveşte gospodăria. Caută să nu înşeli aşteptările celor dragi dacă îţi doreşti linişte în casă. În caz contrar, s-ar putea ajunge la ceartă.
 
HOROSCOP 14 IULIE SCORPION  
 
Per ansamblu, comunici bine cu persoana iubită şi/ sau cu cei care derulezi activităţi profesionale - şefi, colegi de muncă, clienţi, colaboratori. Dar există poate unele subiecte în privinţa cărora nu ajungeţi nicicum la o înţelegere, la un punct de vedere comun. Dacă vă paşte un termen-limită, pentru un proiect sau pentru a acţiona în privinţa unei oportunităţi pe care riscaţi să o pierdeţi, redirecţionează conversaţia departe de zonele de risc în planul comunicării. În caz contrar, s-ar putea să pierdeţi timp preţios cu lucruri pe care nu le puteţi rezolva fără un efort susţinut, fără mai multă deschidere şi transparenţă.
 
HOROSCOP 14 IULIE SĂGETĂTOR  
 
Munceşti la un nivel ridicat astăzi, ai parte de spor şi rezistenţă în tot ceea ce îţi propui să realizezi, dar există riscul ca, la finalul zilei (sau în viitorul apropiat, vorba vine), să nu prea vezi rezultatul financiar al muncii tale. Poate faci ore suplimentare sau îţi iei proiecte extra ori ai parte de realizări notabile, însă facturile şi cheltuielile se tot adună şi parcă ai mai vrea să megi şi în vacanţă. Ei bine, constaţi că nu îţi permiţi să faci toate acestea, ceea ce îţi dă de gândit. Astrele recomandă totuşi să nu iei o decizie încă.
 
HOROSCOP 14 IULIE CAPRICORN 
 
Nu încape îndoiala că ţii mult la partenerul de viaţă şi că aveţi sentimente puternice unul pentru celălalt, dar asta nu înseamnă că nu mai apar uneori discuţii în contradictoriu, unele destul de aprinse chiar. Astăzi s-ar putea să te confrunţi chiar cu o situaţie de genul acesta, în care ajungi poate, într-un moment de slăbiciune, să te îndoieşti de implicarea, afecţiunea sau devotamentul celui drag. Nu sări atât de repede la o concluzie şi încearcă să te pui în bocancii săi. Poate se întâmplă lucruri de care nu eşti conştient(ă), în viaţa sa profesională sau în relaţie cu alţii.
 
HOROSCOP 14 IULIE VĂRSĂTOR
 
Performezi bine astăzi când vine vorba de sarcinile domestice sau proiectele întreprinse cu familia, dar la serviciu faci mai greu faţă stresului şi volumului de muncă. Sau poate că descurci bine şi la serviciu, dar nu atunci când lucrurile deraiază de la planul iniţial, când merg într-o direcţie pe care nu ţi-ai fi dorit-o şi pe care nu aveai cum să o intuieşti mai din timp. Până la urmă, totul ţine însă de tine, de modul în care te raportezi la necunoscut. Încearcă să nu vii astăzi la serviciu cu planuri bătute-n cuie. Ai încredere că toate se vor rezolva.
 
HOROSOCOP 14 IULIE PEŞTI
 
Este de înţeles dacă, după o perioada tulbure ca aceasta, prin care am trecut cu toţii, ţi-e teamă să-ţi mai faci planuri de viitor, concentrându-te mai degrabă pe activităţi care îţi aduc satisfacţie imediată, care îţi permit să trăieşti momentul. Ai grijă însă ca asta denotă, într-o anumită măsură, o teamă de a te întoarce la planurile tale de viitor şi proiectele pe termen lung, frământări cu privire la stadiul în care se află acum, în contextul actual. Este de înţeles dacă nu vrei să dai ochii cu ce a mai rămas, dar trebuie să te ocupi şi de ele.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici