HOROSCOP 18 decembrie. Luna merge azi în gol. Decizii neinspirate şi risc de eşec pentru aceste zodii

Luna merge azi în gol prin semnul Vărsătorului, ceea ce denotă că zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) nu sunt încurajate să ia decizii asupra cărora nu mai pot reveni, pe care nu le mai pot schimba. S-ar putea să se dovedească a fi fost foarte neinsiprate.

6764 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 18 decembrie. Luna merge azi în gol. Decizii neinspirate şi risc de eşec pentru aceste zodii

HOROSCOP 18 decembrie - Berbec

Luna migrează azi în gol prin casa planurilor de viitor şi a proiectelor de grup, semn clar că nu ar trebui să te entuziasmezi prea tare cu privire la unele schimbări pe acest plan. Dacă ceva arată sau sună prea bine pentru a fi real înseamnă că intuiţia încearcă să îţi spună ceva. Nu îţi strică aşadar puţină precauţie la acest nivel, dar şi în privinţa prietenilor şi/ sau a persoanelor care îţi promit marea cu sarea în cazul în care te decizi să intri într-o iniţiativă de-ale lor. În caz contrar, s-ar putea să te alegi cu unele deziluzii.

HOROSCOP 18 decembrie - Taur

Luna tranzitează azi în gol casa carierei din harta ta solară, semn că libertatea de mişcare de care credeai că te vei bcuura azi la serviciu se dovedeşte a fi fost iluzorie. E drept că poate ţi-ai câştigat mai multe drepturi pe acest plan, dar ele au venit la pachet cu responsabilităţi şi răspundere de care te-ai fi lipsit cu siguranţă. În plus, toate privirile sunt aţintite asupra ta, ceea ce înseamnă că nu îţi permiţi să dai greş, mai ales dacă ai ambiţii mari pe plan profesional. Aşadar, nu-ţi asuma riscuri inutile şi încearcă să dai dovadă de profesionalism.

HOROSCOP 18 decembrie - Gemeni  

Cu Luna vidă în casa filozofiei de viaţă, trebuie să ai mare grijă să nu îţi supraevaluezi intuiţia. Mai exact, s-ar putea să te întâlneşti astăzi cu situaţii pe care crezi că le cunoşti, că le-ai înţeles complet, iar asta te face să le tratezi superficial, să nu te uiţi mai departe de aparenţe. Încearcă să le abordezi cu mai multă seriozitate, căci s-ar putea să fie vorba de circumstanţe care vor avea un impact considerabil asupra ta şi a sistemului tău de valori, principii şi credinţe. Fă cercetări înainte să iei o decizie, cere o părere avizată dacă-i cazul.

HOROSCOP 18 decembrie - Rac

Cu Luna vidă în tranzit prin casa banilor şi a relaţiilor, asta nu este o zi în care să faci mutări importante în relaţia cu partenerul de viaţă şi/ sau în raport cu cei cu care desfăşori activităţi profesionale. Aţi putea fi tentaţi să credeţi că este de bun augur să vă asumaţi unele riscuri, că ceilalţi vor fi de acord cu deciziile voastre, indiferent dacă le dezbateţi cu ei în prealabil sau nu. În lipsa comunicării, se vor face alegeri păguboase, care vor afecta într-o formă sau alta pe toţi cei ale căror finanţe sunt în joc. Comunică deschis.

HOROSCOP 18 decembrie - Leu  

Luna tranzitează azi în gol casa parteneriatelor din horoscopul tău general, ceea ce poate îngreuna şi în cazul tău comunicarea cu persoana iubită şi/ sau cu cei cu care lucrezi. Te şochează atitudinea celorlalţi vis-a-vis de anumite lucruri, deşi eşti genul de persoană care digeră viziuni şi punct de vedere care deviază de la normă. Asigură-te însă că ai înţeles bine ce ţi s-a transmis şi că cei din jurul tău au priceput exact ceea ce le-ai spus. În caz contrar, s-ar putea să ai parte de o zi haotică, care vă va trezi tuturor sentimente amestecate, greu de înţeles.

HOROSCOP 18 decembrie - Fecioară

Luna se mişcă azi în gol prin casa sănătăţii şi a muncii din harta ta solară. În consecinţă, s-ar putea să stai cam prost cu energia astăzi, să faci tot felul de lucruri la serviciu, dar să îţi dai seama că trebuie să le reiei, că ai comis unele greşeli sau nu ai urmat nişte protocoale. Deşi pari bine organizat(ă) în aparenţă şi ştii teoretic ce ai de făcut, toate par să îţi meargă de-a-ndoaselea. Poate ar fi mai bine să te ocupi azi doar de activităţile repetitive, pe care le faci fără să fie nevoie de prea multă concentrare.

HOROSCOP 18 decembrie - Balanţă

Luna tranzitează astăzi în gol casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău solar, ceea ce poate face mai complicată decât în mod normal comunicarea cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei mici. Nu mai găsiţi, ca în alte dăţi, apropiere şi compatibilitate prin intermediul hobby-urilor sau al altor activităţi pe care le aveţi în comun, iar asta conduce la tensiuni pe faţă sau la o agresivitate pasivă greu de controlat. În consecinţă, se arată o zi dificilă pentru tine, în care nu de puţine ori ai impresia că păşeşti pe coji de ouă, că rişti să-ţi auzi reproşuri.

HOROSCOP 18 decembrie - Scorpion  

Luna se mişcă azi în gol prin casa familiei din harta ta solară, semn că interacţionezi greu cu cei dragi. Ai impresia că nu te înţeleg, ba chiar că o fac dinadins, că-ţi răstălmăcesc vorbele şi vor să te scoată ţap ispăşitor. Nu rezolvi nimic dacă ridici tonul, dacă îi tratezi cu superioritate. Din contră, s-ar putea să deschizi şi mai tare cutia pandorei. Caută mai bine să eviţi subiectele de discuţie sensibile, să te concentrezi pe temele unde părerile voastre se suprapun. Lasă-le pe altă zi şi vei vedea că se va ajunge la o concluzie satisfăcătoare pentru toţi.

HOROSCOP 18 decembrie - Săgetător

Luna tranzitează astăzi în gol casa comunicării din horoscopul tău general, ceea ce ar putea face dificilă interacţiunea cu anumite persoane din anturajul tău. Nu îţi găseşti cuvintele, deşi faci eforturi, iar ceea ce înţeleg ceilalţi este fix inversul mesajului pe care încercai să îl transmiţi. Pe un fundal ca acesta, nu este deloc indicat să derulezi negocieri, indiferent dacă tu încerci să legi colaborări cu alţii ori ceilalţi cu tine. S-ar putea ca termenii finali să nu fie cei mai potriviţi pentru tine, să nu ai mare lucru de câştigat de pe urma acestor parteneriate. Lasă-le pe altă dată.

HOROSCOP 18 decembrie - Capricorn  

Luna se mişcă azi în gol prin casa banilor şi a bunurilor din horoscopul tău solar. Dat fiind tranzitul selenar de azi, nu se recomandă să iei decizii financiare cu bătaie lungă, să îţi asumi riscuri sau să faci investiţii prea mari. S-ar putea ca rezultatul să nu fie cel pe care îl aştepţi, ba chiar să te alegi cu pagube de care mai bine te-ai lipsi într-o perioadă instabilă ca aceasta. Insistă să ţi se dea un timp de gândire înainte să te înhami la ceva care te poate afecta pe termen lung dacă nu eşti cel(a) mai inspirat(ă).

HOROSCOP 18 decembrie - Vărsător

Cu Luna vidă în semnul naşterii tale, există un fel de stângăcie în modul în care te raportezi la cei din jurul tău. Poate eşti prea entuziast(ă) cu privire la anumite lucruri şi laşi impresia unei persoane imature ori din dorinţa de a face impresie, cauţi să epatezi într-un fel care nu îţi face cinste. Oricum ar sta lucrurile, este clar că punctul tău forte nu este comunicarea cu ceilalţi astăzi. Din acest motiv, poate ar fi o idee bună să laşi pe o dată viitoare discuţiile care pot avea urmări pe termen lung. Limitează-te astăzi la conversaţii de complezenţă.

HOROSCOP 18 decembrie- Peşti

Luna tranzitează azi în gol casa subconştientului din horoscopul tău general, ceea ce te-ar putea face să te simţi alientat(ă) de cei din jurul într-o formă sau alta. Această senzaţie s-ar putea să nu fie conformă cu realitatea, în sensul în care ceilalţi nu par să facă ceva pentru a-ţi crea această impresie. Analizează la rece lucrurile şi încearcă să vezi dacă nu cumva îţi joacă mintea feste. Este posibil să realizezi că te sabotează contextul astral actual, care te face să te îndoieşti de abilităţile valoroase pe care le ai de fapt. Dacă priveşti obiectiv, îţi vei observa calităţile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici