HOROSCOP 25 ianuarie. Patru zodii, faţă în faţă cu lipsuri şi neajunsuri. Una din ele găseşte o soluţie

Luna din Scorpion îi lansează azi lui Mercur retrograd din Vărsător un careu tensionat şi apoi face un trigon armonios cu Jupiter din Peşti. Zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) se pot confrunta cu unele piedici în prima parte a zilei, obstacole care, cel puţin în ceea ce îi priveşte pe Scorpioni, dispar spre seară.

8625 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 25 ianuarie. Patru zodii, faţă în faţă cu lipsuri şi neajunsuri. Una din ele găseşte o soluţie

HOROSCOP 25 ianuarie. Patru zodii, faţă în faţă cu lipsuri şi neajunsuri. Una din ele găseşte o soluţie

HOROSCOP 25 ianuarie - Berbec

S-ar putea să te confrunţi cu unele temeri legate de viitor în prima parte a zilei. În unele cazuri, s-ar putea să fie vorba despre evoluţia unei relaţii, de prietenie sau de colaborare, iar în altele de un proiect care nu se îndreaptă în direcţia potrivită sau care bate pasul pe loc. Lucrurile s-ar putea să se mai liniştească ori chiar să se ordoneze în a doua parte a zilei, atunci când asculţi de vocea ta interioară şi reuşeşti să ajungi la o strategie de abordare a acestor chestiuni. Îţi dai seama că aveai deja răspunsul pentru multe întrebări importante.

HOROSCOP 25 ianuarie - Taur

Este posibil să apară astăzi unele tensiuni între tine şi partenerul de viaţă şi/ sau în raport cu cei cu care lucrezi. Indiferent de sursa lor aparentă, cert este că problema s-ar putea să fi plecat de la raportul de forţe dezechilibrat la care s-a ajuns între voi din varii motive. Este posibil ca, pe după-amiază, să se mai calmeze atmosfera, căci îţi dai seama sau realizaţi cu toţii că este contraproductiv să lăsaţi orgoliile să vă ghideze, mai ales în condiţiile în care aveţi proiecte comune în derule sau planuri de viitor care vă implică pe toţi într-un fel.

HOROSCOP 25 ianuarie - Gemeni

La locul de muncă, prima parte a acestei zile se anunţă a fi una destul de solicitantă şi aglomerată. În unele cazuri, ar putea fi vorba despre mai multe sarcini decât de obicei, iar în altele, de situaţii în care nativii(ele) acestui semn se întâlnesc cu provocări care par să le depăşească nivelul de pregătire şi experienţă. Oricare ar fi situaţia, cert este că nu merită să te îngrijorezi întrucât până spre orele prânzului, se vor mai ordona lucrurile şi-ţi vei da seama ce anume ar trebui să faci pentru a trece peste aceste situaţii mai speciale de la muncă.

HOROSCOP 25 ianuarie - Rac

În prima parte a zilei, există riscul să apară unele discuţii în contradictoriu între tine şi partenerul de viaţă şi/ sau copii. Cel mai probabil este vorba de orgolii dimensionate la mijloc, de un compromis care se găseşte greu între ceea ce îţi doreşti tu şi ceea ce caută apropiaţii tăi. S-ar putea ca, la prânz, să se mai calmeze spiritele şi să ajungeţi la un consens în legătură cu acele evenimente sau situaţii care v-au adus în conflict. Pe de altă parte, trebuie să vezi cum anume ai putea evita astfel de întâmplări în viitor. Altfel, vor mai apărea.

HOROSCOP 25 ianuarie - Leu

În prima jumătate a acestei zile, s-ar putea ca o chestiune de ordin casnic, domestic sau locativ să producă tensiuni între tine şi partnerul de viaţă. În unele cazuri, s-ar putea să se implice în discuţii şi alte persoane din familie, mai ales dacă deznodământul sau strategia de acţiune îi/le implică şi pe ei/ele. Oricare ar fi situaţia, cert este că, printr-un dialog deschis, veţi reuşi după-amiază să ajungeţi la o concluzie preliminară în ceea ce priveşte situaţia de faţă. Încearcă să vezi lucrurile din perspectiva lor şi vei observa că punctele voastre de vedere se întâlnesc totuşi într-un loc.

HOROSCOP 25 ianuarie - Fecioară

S-ar putea să comunici greu cu colegii de muncă, cel puţin în prima parte a acestei zile. Pare că aveţi puncte de vedere destul de diferite, iar din această cauză, vă este greu să ajungeţi la o viziune şi, mai important, la o strategie comună în ceea ce priveşte o problemă care vă afectează pe toţi într-o manieră mai mică sau mai mare. S-ar putea să se clarifice însă lucrurile pe după-amiază, mai ales dacă există şi alte motivaţii la mijloc, cum ar fi cele de ordin financiar. În felul acesta, se mai topesc din diferenţele observate în această dimineaţă.

HOROSCOP 25 ianuarie - Balanţă

Este posibil să te abaţi puţin astăzi de la lista ta de cumpărături, să îţi achiziţionezi ţie ceva sau pentru un apropiat, care riscă să se abată de la bugetul pe care ţi l-ai propus pe astăzi. Până după-amiază, este posibil să îţi mai treacă din supărare, căci în definitv, te bucură faptul că ţi-ai făcut un cadou sau că ai făcut pe cineva drag fericit. Pe de altă parte, trebuie să te gândeşti cât de sigur este să deviezi astfel pe viitor de la limitele pe care ţi le-ai impus în plan financiar. Te pot prinde pe picior greşit.

HOROSCOP 25 ianuarie - Scorpion

În prima parte a zilei, s-ar putea să se işte unele tensiuni între tine şi unii membri ai familiei. Poate că ies la iveală diferenţe de personalitate şi/ sau de viziune pe care altă dată le gestionezi mai uşor sau poate că este vorba despre o problemă punctuală în raport de care se ajunge greu la un consens. Nu este cazul, totuşi, să îţi faci prea multe griji întrucât se pare că, până după-amiază, reuşiţi să ajungeţi la un punct de vedere comun, ba chiar să deschideţi un dialog necesar în legătură cu unele chestiuni din trecut neprocesate până acum.

HOROSCOP 25 ianuarie - Săgetător

În prima jumătate a acestei zile, intri în contact cu tot felul de informaţii şi este posibil ca unele din ele să nu fie adevărate, ba mai mult, să fie vehiculate fără a avea cele mai bune intenţii. În alte cazuri, s-ar putea ca nativii(ele) acestui semn să se surprindă mai des decât ar fi normal gândindu-se la trecut, la persoane sau situaţii care nu mai fac parte din peisajul actual dintr-un motiv foarte bine întemeiat. Ar ajuta, în acest context, să se concentreze pe viitor şi pe lucrurile sigure, să facă unele cercetări pe cont propriu în unele situaţii.

HOROSCOP 25 ianuarie - Capricorn

De dimineaţă, există riscul să apară unele temeri cu privire la capacitatea ta de a acoperi unele investiţii. În alte cazuri, este posibil ca nativii(ele) acestui semn să se fi aşteptat la un ajutor financiar care întârzie să apară. Oricare este situaţia, cert este că, în prima parte a zilei, situaţia nu arată prea roz. De după-amiază încolo, s-ar putea ca lucrurile să se rezolve prin intervenţia unui prieten sau prin intermediul unui sfat valoros primit din partea unei persoane apropiate. Pe viitor, ar fi de dorit să evite să îşi asume riscuri financiare ori angajamente care atârnă prea greu.

HOROSCOP 25 ianuarie - Vărsător

Presiunea resimţită azi la locul de muncă este mai mare decât de obicei. De regulă, îi faci faţă destul de bine şi nu îţi este greu să te ridici la înălţimea aşteptărilor pe care le au superiorii în ceea ce te priveşte. Astăzi lucrurile stau însă altfel; vestea bună este că ai o motivaţie foarte puternică de a-ţi aduna forţele şi de a te pune pe treabă. Se pare că te aşteaptă la destinaţie o sumă importantă de bani, pe care o poţi obţine dacă reuşeşti să livrezi rezultatele scontate. Aşadar, încearcă să te concentrezi pe acest obiectiv foarte important.

HOROSCOP 25 ianuarie - Peşti

Starea ta de spirit nu este cea mai fericită la începutul acestei zilei. Ai tendinţa de a te gândi prea mult la trecut, de a fi meditativ(ă) mai degrabă decât să îţi foloseşti spiritul de iniţiativă. Lucrurile s-ar putea să se schimbe însă la prânz, atunci când ţi se arată că a fost înţelept să fii precaut(ă) cu privire la anumite situaţii. Pe de altă parte, precauţia poate face casă bună cu optimismul, atâta timp cât le dozezi aşa cum trebuie. Aşadar, poate că nu ar fi rău să încerci să lucrezi mai mult la acest aspect în viitorul apropiat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici