HOROSCOP 27 decembrie. Forţe proaspete după sărbători pentru trei zodii. Îşi revin miraculos din oboseală

Prima zi a acestei săptămâni stă sub influenţa trimonului armonios între Luna din Balanţă şi Saturn din Vărsător, semn că zodiile de Aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător) au parte de o zi de luni cu forţe proaspete, în ciuda oboselii acumulate de sărbători.

5123 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 27 decembrie. Forţe proaspete după sărbători pentru trei zodii. Îşi revin miraculos din oboseală

HOROSCOP 27 decembrie 2021 - Berbec 

Dacă eşti într-o pană de idei cu privire la un proiect la care lucrezi sau un plan de viitor, s-ar putea ca o conversaţie cu cineva apropiat, cu partenerul de viaţă sau cu un prieten, să îţi furnizeze ideea de care aveai nevoie pentru a ieşi din impas. Ai lângă tine persoane care nu numai că îţi împărtăşesc idealurile şi viziunile, dar mai mult decât atât, îţi înţeleg ideile şi reuşesc să te ajute să le materializezi. În alte cazuri, s-ar putea ca ziua de astăzi să fie despre apariţia unei persoane interesante în viaţa acestor nativi(e), care le inspiră.

HOROSCOP 27 decembrie 2021 - Taur 

În cazul în care lucrezi astăzi, s-ar putea să te surprindă până şi pe tine randamentul de care dai dovadă. La locul de muncă, se anunţă o zi destul de plină, cu multe provocări la orizont, dar se pare că perioada sărbătorilor a fost de bun augur pentru tine şi te-a ajutat să îţi încarci bateriile pentru zilele lucrătoare dintre Crăciun şi Revelion. Eforturile tale nu trec neobservate, mai ales că le depui într-un interval când alţi colegi nu realizează prea multe progrese în ceea ce priveşte proiectele pe care le au pe rol. Eşti un/o profesionist(ă) şi se vede.

HOROSCOP 27 decembrie 2021 - Gemeni 

Eşti într-o stare bună de spirit, iar acest lucru se vede şi din felul în care interacţionezi cu cei dragi. În raport cu partenerul de viaţă şi copiii, încerci să faci abstracţie de ceea ce vă diferenţiază şi te concentrezi pe lucrurile pe care le aveţi în comun, ceea ce îţi permite să te apropii de ei şi să te asiguri că intraţi în noul an în relaţii bune. Dacă lucrezi astăzi, creativitatea de care dispui te ajută să găseşti soluţii originale la situaţiile cu care te-ai întâlnit la serviciu. Ba mai mult, s-ar putea să rezolvi unele probleme vechi.

HOROSCOP 27 decembrie 2021 - Rac 

Dacă te-ai confruntat cu tensiuni în familie, s-ar putea ca aspectele acestei zile să regleze atmosfera pe acest plan. Cu alte cuvinte, este o oportunitate bună pentru tine în care să întinzi ramura de măslin celor dragi şi să faci primii paşi în direcţia unei împăcări care să vă ţină dincolo de Anul Nou. De asemenea, dacă se cere o investiţie în plan casnic sau nu aţi reuşit să rezolvaţi o problemă legată de o succesiune, astăzi ar fi cel mai bun moment să ajungeţi la un consens în ceea ce o priveşte. S-ar putea să nu fie prea greu.

HOROSCOP 27 decembrie 2021 - Leu

Comunici bine cu cei din jurul tău, dar mai ales cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei cu care lucrezi. Sunteţi pe aceeaşi lungime de undă şi aveţi idei similare în legătură cu ceea ce trebuie făcut pentru ca lucrurile să iasă aşa cum vi le-aţi dorit în cazul proiectelor comune. În consecinţă, este un moment bun în care să readuci pe tapet chestiuni în raport de care nu aţi reuşit să ajungeţi la un compromis acum ceva vreme. În felul acesta, nu veţi duce cu voi în noul an probleme care au rămas pe jumătate nerezolvate până acum.

HOROSCOP 27 decembrie 2021 - Fecioară 

S-ar putea să te numeri astăzi printre nativii(ele) norocoşi(oase) care se întâlnesc cu o oportunitate de ordin financiar astăzi. În unele cazuri, s-ar putea să fie vorba despre un mic proiect extraprofesional în domeniul lor principal de activitate, iar în altele, de un comision într-un sector în care nativii(ele) acestui semn nu activează decât uneori. Oricare ar fi scenariul în care te găseşti, este clar că îţi cade bine un influx de buget în această perioadă. Iar dacă livrezi un rezultat pe măsură, s-ar putea să mai apară cât de curând astfel de oportunităţi extram de benefice pentru buzunarul tău.

HOROSCOP 27 decembrie 2021 - Balanţă 

Ai o stare de spirit destul de bună şi acest lucru se vede mai ales din felul în care interacţionezi cu partenerul de viaţă şi/ sau cu copiii. Eşti afectuos(oasă) şi spontan(ă), iar acest lucru îţi permite să îi surprinzi plăcut. În cazul în care ai programată azi o întâlnire cu cineva special, poţi fi sigur(ă) că lucrurile vor merge bine. Sunteţi pe aceeaşi lungime de undă, aveţi interese comune, iar discuţiile curg firesc. Profită aşadar de această oportunitate pentru a pune bazele unei legături frumoase, indiferent dacă se va dovedi ceva longeviv sau o experienţă scurtă, dar foarte plăcută.

HOROSCOP 27 decembrie 2021 -  Scorpion 

Dacă sărbătorile au adus unele tensiuni între tine şi cei dragi, acestea vor dispărea încetul cu încetul de azi începând. Trebuie să ţii însă cont de faptul că s-ar putea să fie doar o acalmie, o armonie temporară în raport cu persoanele apropiate, ceea ce înseamnă că este nevoie de eforturi mai mari pentru ca lucrurile să revină la normal. În alte cazuri, s-ar putea să fie vorba despre o stare de nostalgie cu privire la unele situaţii sau persoane care nu mai fac parte acum din universul tău domestic. Acest sentiment te ajută să apreciezi ce există în prezent.

HOROSCOP 27 decembrie 2021 - Săgetător 

Unele discuţii pe care le porţi astăzi cu prietenii s-ar putea să te inspire să faci schimbări necesare în ceea ce priveşte proiectele de grup sau planurile de viitor, fie că le derulezi deja, fie că intenţionezi să le pui în practică în prima parte a anului care vine. În plus, întâlnirea cu ei te ajută să te eliberezi de stresul acumulat în zilele de sărbători şi să faci loc atmosferei de Revelion. Nu este exclus, de asemenea, ca prin intermediul lor să cunoşti alte persoane compatibile cu tine în ceea ce priveşte idealurile şi viziunile pe care le ai.

HOROSCOP 27 decembrie 2021 -  Capricorn 

S-ar putea să te intersectezi astăzi cu o oportunitate de suplimentare a veniturilor şi/ sau de valorificare a unor economii pe care le-ai făcut de sărbători printr-o investiţie. Poate fi vorba despre un proiect la locul de muncă sau de o activitate extraprofesională în domeniul tău principal de activitate. Oricare ar fi situaţia, este clar că îţi cade bine, mai ales în contextul cheltuielilor pe care le-ai făcut de Crăciun. Pe de altă parte, trebuie să îţi organizezi cu mare atenţie timpul, mai ales că nu stai prea grozav cu energia, iar Revelionul se apropie cu paşi extrem de repezi.

HOROSCOP 27 decembrie 2021 - Vărsător 

Ai o dispoziţie foarte bună şi o mentalitate pe măsură, iar dacă faci eforturi să o conservi, vei intra în noul an cu dreptul. În plus, este o zi mai mult decât potrivită în care să rezolvi treburi birocratice ori să rafinezi planurile de călătorie dacă urmează să pleci în concediu. De asemenea, este un prilej bun să îţi vezi prietenii şi rudele de departe care s-au întors cu ocazia sărbătorilor acasă. Discuţiile cu ei s-ar putea să te inspire şi să te ajute să faci loc unor perspective noi în viaţa ta, pe care nu le-ai explorat până acum.

HOROSCOP 27 decembrie 2021 -  Peşti 

S-ar putea ca ziua de azi să te surprindă mai sensibil(ă) decât de obicei, lucru care se datorează poate faptului că sărbătorile de iarnă tind să îţi aducă aminte de situaţii sau de persoane care nu mai fac parte din peisajul tău prezent. Sau poate că ai acumulat stres şi oboseală în zilele de Crăciun, iar astăzi te resimţi mai tare decât atunci. Oricare ar fi situaţia, cert este că vei depăşi uşor acest contexi dacă încerci să fii mai selectiv(ă) cu persoanele alături de care îţi petreci timpul pe parcursul acestei zile. Energia celorlalţi are influenţă mare asupra ta.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici