HOROSCOP Miercuri, 18 ianuarie – Mercur iese din retrogradare. Lucrurile revin la normal pentru aceste zodii

Mercur încetează azi retrogradarea prin Capricorn, iar în acelaşi semn, Soarele aderă la o conjuncţie cu Pluto. Lucrurile revin uşor-uşor la normal pentru zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn).

34049 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP Miercuri, 18 ianuarie – Mercur iese din retrogradare. Lucrurile revin la normal pentru aceste zodii

HOROSCOP Miercuri, 18 ianuarie – Mercur iese din retrogradare. Lucrurile revin la normal pentru aceste zodii

HOROSCOP 18 IANUARIE - Berbec

Mercur revine astăzi la mersul direct prin casa carierei din horoscopul tău general, astfel că s-ar putea să observi o schimbare în bine în ceea ce priveşte relaţia cu unii dintre superiori. De asemenea, ai o vizibilitate mai mare în plan profesional, ceea ce-ţi permite să te exprimi cu mai multă siguranţă de sine în diverse contexte de la serviciu. Tot astăzi, Soarele realizează o conjuncţie cu Pluto în acelaşi sector al astrogramei tale, motiv pentru care s-ar putea să vezi chiar de azi faptul că lucrurile se schimbă în bine pe plan profesional şi în domeniul tău de activitate.

HOROSCOP 18 IANUARIE - Taur

Mercur se întoarce azi la mersul său direct prin casa filozofiei de viaţă, a studiilor, călătoriilor şi a interacţiunii cu instituţiile statului. Cu alte cuvinte, s-ar putea să se rezolve încurcături birocratice sau care au legătură cu o deplasare în interes profesional sau personal. În alte cazuri, s-ar putea să fie vorba de un examen pe care reuşeşti să îl promovezi cu bine, în ciuda pronosticurilor nefavorabile. Conjuncţia Soarelui cu Pluto din aceeaşi casă a horoscopului tău general semnalează faptul că s-ar putea să treci chiar astăzi peste unele provocări destul de mari, care te-au speriat destul de tare recent.

HOROSCOP 18 IANUARIE - Gemeni

Mercur revine azi la traiectoria sa firească prin casa relaţiilor şi a banilor din horoscopul tău solar, astfel că îţi va fi mai uşor să comunici cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei cu care lucrezi, mai ales când vine vorba de modul în care uzaţi în această perioadă de fondurile voastre comune. Conjuncţia Soarelui cu Pluto din acelaşi sector al horoscopului tău solar dă de înţeles faptul că s-ar putea să rămână unele vulnerabilităţi o vreme. Aşadar, încearcă să ocoleşti, cel puţin momentan, acele subiecte care scot în evidenţă unele dezechilibre încă nereparate la nivelul raportului de forţe.

HOROSCOP 18 IANUARIE - Rac

Mercur începe să se mişte azi în sens direct prin casa parteneriatelor din astrograma ta generală, astfel că s-ar putea să te numeri şi tu printre nativii(ele) care observă de azi începând schimbări pozitive în ceea ce priveşte relaţionarea cu cei dragi şi/ sau cu cei cu care lucrează. Conjuncţia Soarelui cu Pluto din aceeaşi casă sugerează însă faptul că nu ar fi indicat momentan să abordezi acele subiecte care au condus recent la conflicte între tine şi ceilalţi. Se va ivi momentul potrivit pentru ele, dar momentan trebuie să eviţi să le aduci în discuţie, să reactivezi anumite vulnerabilităţi.

HOROSCOP 18 IANUARIE - Leu

Mercur se întoarce astăzi la traiectoria firească prin casa muncii şi a sănătăţii din astrograma ta solară, astfel că s-ar putea să observi o îmbunătăţire la nivelul randamentului de care dai dovadă în această perioadă şi/ sau în ceea ce priveşte energia pe care-o ai. Conjuncţia Soarelui cu Pluto din aceeaşi casă semnalează însă faptul că ai putea avea tendinţa de a trage prea tare de tine, de a te supune la un program şi la eforturi greu de gestionat. Încearcă să te menajezi mai mult, să găseşti o stare de echilibru între momentele de concentrare şi cele de odihnă.

HOROSCOP 18 IANUARIE - Fecioară

Mercur revine azi la mersul direct prin casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău general, astfel că s-ar putea să observi o schimbare în bine în ceea ce priveşte modul în care comunici cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei mici. Pe de altă parte, conjuncţia Soarelui cu Pluto, care se formează tot azi în aceeaşi casă, s-ar putea să vorbească despre faptul că au rămas unele resentimente între voi. Încearcă să te concentrezi asupra acelor probleme care persistă şi vezi ce anume s-ar putea face pentru a le înlătura într-o manieră rapidă, care să nu lase urme.

HOROSCOP 18 IANUARIE - Balanţă

Mercur se întoarce azi la traiectoria sa firească prin casa familiei din horoscopul tău solar, astfel că poţi observa o îmbunătăţire în ceea ce priveşte modul în care comunici şi te înţelegi cu cei dragi. Conjuncţia pe care Soarele o realizează cu Pluto în acelaşi sector poate da de înţeles faptul că există încă unele subiecte pe care ar fi indicat să le abordaţi mai încolo, când se instalează cum se cuvine o stare de calm şi armonie între tine şi apropiaţi. În caz contrar, rişti să ajungi la aceeaşi stare de tensiune cu care te-ai confruntat în ultima vreme.

HOROSCOP 18 IANUARIE - Scorpion

Mercur revine azi la mersul său direct prin casa comunicării din astrograma ta generală, astfel că se prefigurează o perioadă pozitivă pentru tine în privinţa interacţiunilor cu ceilalţi. Nu te mai confrunţi cu momente de tensiune sau cu situaţii în care îţi este greu să iei cuvântul. Conjuncţia Soarelui cu Pluto din acelaşi sector arată faptul că trebuie să fii totuşi precaut(ă) în raport cu unele persoane din jur. Analizează-ţi atent interlocutorul şi îţi vei da seama care sunt acele persoane care necesită o doză suplimentară de tact şi diplomaţie din partea ta. Îţi vei da seama rapid cine sunt.

HOROSCOP 18 IANUARIE - Săgetător

Mercur revine azi la traiectoria firească prin casa banilor din astrograma ta solară, astfel că s-ar putea să observi o îmbunătăţire pe plan financiar în săptămânile care urmează. Îţi drămuieşti bugetul mai bine decât în ultima perioadă şi simţi că deţii un control mai ferm asupra finanţelor tale. În plus, s-ar putea să apară noi oportunităţi de suplimentare a veniturilor şi/ sau de valorificare a economiilor prin intermediul unor investiţii. Pe de altă parte, conjuncţia Soarelui cu Pluto din acelaşi sector vorbeşte despre faptul că, în anumite privinţe, s-ar putea să fii încă destul de strâmtorat(ă), deci nu te hazarda.

HOROSCOP 18 IANUARIE - Capricorn

Mercur începe să se mişte azi în sens direct prin semnul naşterii tale, ceea ce îţi conferă o mai mare deschidere, mai multă încredere de sine atunci când comunici cu cei din jur. Este posibil să te fi confruntat recent cu mai multe situaţii în care ai avut parte de trac, dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe în mai bine pe acest plan. Conjuncţia Soarelui cu Pluto din acelaşi sector dă de înţeles faptul că s-ar putea să mai apară astfel de conjuncturi, cel puţin astăzi, dar s-ar putea să nu fie vorba de ceva serios cu adevătat.

HOROSCOP 18 IANUARIE - Vărsător

Mercur revine la mersul său direct prin casa subconştientului din horoscopul tău general, motiv pentru care s-ar putea să îţi fie mai uşor să controlezi gândurile pe care le ai în această perioadă. Cu alte cuvinte, te confrunţi mai rar cu tendinţa de a te lăsa pradă unor îngrijorări nefondate, care nu ar trebui să îţi irosească atâta timp şi energia. Conjuncţia Soarelui cu Pluto din acelaşi sector te atenţionează însă de faptul că, în continuare, trebuie să ai grijă la tendinţele către pesimism. Nu le da curs şi încearcă să vezi partea plină a paharului, indiferent de situaţia întâlnită.

HOROSCOP 18 IANUARIE - Peşti

Mercur începe să se mişte în sens direct prin casa vieţii sociale şi a planurilor de viitor, astfel că după o perioadă de stagnare sau în care unele proiecte sau relaţii au dat înapoi, vei vedea şi progresele pe care le meritai. Este drept că vor evolua ceva mai greu în primă fază, dar cât de curând, îşi vor relua cursul firesc. Conjuncţia Soarelui cu Pluto din acelaşi sector de viaţă te atenţionează că au mai rămas încă unele aspecte de clarificat înainte să poţi decreta că ai scăpat de unele probleme. Preia iniţiativa şi încearcă să găseşti o rezolvare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici