HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Luna continuă tranzitul în Berbec. Un plus de energie dublată de riscuri inutile

Luna continuă azi să se mişte prin Berbec, astfel că zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) s-ar putea să aibă azi parte de un plus de energie, dar şi de predispoziţia de a-şi asuma riscuri inutile.

14179 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Luna continuă tranzitul în Berbec. Un plus de energie dublată de riscuri inutile

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Berbec

Luna intră azi în semnul naşterii tale, ceea ce îţi conferă un plus de energie şi încredere în tine. Pe de altă parte, energia acestui astru poate veni la pachet şi cu situaţii în care eşti mai predispus(ă) la riscuri decât de obicei, în care s-ar putea să fii destul de impulsiv(ă). Aşadar, trebuie să ai grijă la aceste tendinţe şi să nu le laşi să preia controlul. În caz contrar, s-ar putea să ajungi în unele conjuncturi care nu îţi sunt favorabile şi pe care va trebui să le repari tot pe cheltuiala ta de timp, energie şi nervi.

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Taur

Luna îşi face intrarea azi în casa subconştientului din horoscopul tău general, astfel că s-ar putea ca ziua de astăzi să te surprindă într-o dispoziţie destul de meditativă. Pe de altă parte, s-ar putea să existe şi situaţii în care îţi ieşi din fire mai uşor decât de obicei, lucruri care nu îţi este tocmai familiar, care te surprinde atât pe tine, cât şi pe cei din jurul tău mai ales. Încearcă să nu te laşi la voia primului impuls, căci s-ar putea să spui sau să faci unele lucruri pe care ai putea ajunge să le regreţi mai târziu.

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Gemeni
Luna ajunge astăzi în casa planurilor de viitor şi a vieţii sociale din horoscopul tău solar. Se arată o zi bună în care să ieşi cu prietenii, căci fără îndoială vei fi sufletul petrecerii. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte proiectele în care eşti implicat(ă), pe care le coordonezi sau pe care urmează să le implementezi, există posibilitatea ca graba să strice treaba. Aşadar, trebuie să ai mare grijă ce riscuri îţi asumi şi cât de departe eşti dispus(ă) să mergi pentru a-ţi atinge visurile. Trebuie să existe unele limite pe care să nu le depăşeşti prea uşor.

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Rac

Luna îşi face azi loc în casa carierei din horoscopul tău general, astfel că vocea ta se face astăzi auzită fără prea multe eforturi. Ştii ce îţi doreşti să faci pe acest plan şi cum să ajungi acolo unde ţi-ai propus, iar superiorii reacţionează bine la modul hotărât în care te raportezi faţă de ei şi de ceea ce ţi-ai propus să realizezi. Pe de altă parte, trebuie să ai grijă să nu mergi prea departe cu anumite comportamente. Anumite persoane se aşteaptă de la tine să dai dovadă de mai mult tact, să ştii când să nu mai insişti.

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Leu

Luna ajunge pe parcursul zilei în casa filozofiei de viaţă, a călătoriilor, studiilor şi a interacţiunii cu instituţiile statului. Cu alte cuvinte, se pregăteşte un climat mai mult decât perfect pentru nativii(ele) care urmează să-şi petreacă Revelion departe de localitatea natală, fie în străinătate sau undeva la ţară ori la munte. De asemenea, este un moment bun în care să finalizezi treburi birocratice ori în care să te pregăteşti pentru un examen care are loc în primele zile ale anului care urmează. Pe de altă parte, trebuie să ţii cont de angajamentele pe care ţi le-ai luat în aceste zile.

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Fecioară
Luna progresează astăzi în casa relaţiilor şi a banilor din horoscopul tău solar, astfel că s-ar putea să apară azi unele discuţii cu partenerul de viaţă şi/ sau cei cu care lucrezi în legătură cu investiţiile pe care le-aţi făcut în acest an şi în privinţa celor pe care urmează să le faceţi în 2023. Per ansamblu, sunteţi pe aceeaşi lungime de undă, dar există situaţii în care unul ditnre voi s-ar putea să îşi dorească să-şi impună punctul de vedere. În astfel de contexte, trebuie să atragi atenţia asupra acestor tendinţe şi să nu mergi prea departe cu ele.

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Balanţă
Luna ajunge azi în casa parteneriatelor din horoscopul tău general, astfel că există multe lucruri care depinde astăzi de persoana iubită şi/ sau de persoanele cu care lucrezi. Pe de altă parte, s-ar putea să-ţi fie dificil să colaborezi cu ele în anumite contexte, cel mai probabil din cauza faptului că au o personalitate puternică şi nu reuşesc să ajungă la un compromis. Încearcă să vii cu alternative la o situaţie în care punctele voastre de vedere nu se suprapun şi dacă îţi pledezi cazul bine, cu siguranţă se va ajunge la un consens favorabil tuturor părţilor care sunt implicate.

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Scorpion

Luna îşi face azi intrarea în casa muncii şi a sănătăţii din horoscopul tău solar, indiciu cum că nu vei duce lipsă de timpul şi energia de care ai nevoie pentru ultimele pregătiri de Anul Nou sau pentru a finaliza sarcinile restante de la locul de muncă. Pe de altă parte, s-ar putea să existe tendinţa de a-ţi disipa forţele în mai multe direcţii, de a nu găsi o rezolvare prea uşoară la toate treburile pe care le ai de dus la bun sfârşit. Încearcă să nu îţi faci griji, ci să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut.

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Săgetător

Luna ajunge astăzi în casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău general, iar energia cu care vine la pachet este una care readuce spontaneitatea în viaţa de cuplu şi în relaţie cu cei mici. Aşadar, astăzi este o zi perfectă în care să încercaţi lucruri pe care nu le-aţi mai încercat până acum, în care să vă daţi curs creativităţii. Pe de altă parte, s-ar putea să existe şi momente de tensiune, trecătoare într-adevăr, dar care pot aprinde scânteia unor tensiuni care mocneau de mai multă vreme între voi. Încearcă să dezamorsezi aceste situaţii înainte să fie prea târziu.

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Capricorn
Luna îşi face astăzi loc în casa familiei din horoscopul tău solar, semn că te numeri şi tu printre nativii(ele) care nu se plictisesc astăzi alături de cei dragi. De asemenea, este un moment bun din săptămână în care să te asiguri că nu intri în Anul Nou cu casa murdară sau cu treburi nerezolvate, dar încearcă să duci sarcinile până la sfârşit, să nu le începi şi să le abandonezi. Pe de altă parte, s-ar putea să apară unele mici momente de tensiune în raport cu unele persoane dragi care sunt deja diferite de tine ca personalitate şi mentalitate.

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Vărsător

Luna începe să se mişte azi prin casa comunicării din horoscopul tău general, astfel că te vei bucura de mai multă asertivitate în ceea ce priveşte modul în care te raportezi la cei din jurul tău. S-ar putea să apară însă şi situaţii în care faci greu distincţia între asertivitate şi o îndrăzneală prea mare, ceea ce s-ar putea să afecteze relaţia cu unele persoane care se aşteptau la altfel de interacţiuni cu tine. Aşadar, este important să alternezi între o atitudine fermă şi tac, astfel încât să te asiguri că întâlnirile cu ceilalţi conduc unde ţi-ai dorit de fapt.

HOROSCOP Vineri, 30 decembrie – Peşti
Luna îşi face azi intrarea în casa banilor din horoscopul tău solar, astfel că finanţele constituie astăzi una din marile tale priorităţi. Pe de altă parte, s-ar putea să apară şi unele situaţii în care nu eşti tocmai atent(ă) cum îţi cheltuieşti banii, lucru care s-ar putea să te aducă în ipostaza de a fi nevoit(ă) să apelezi la economii pentru a-ţi putea acoperi unele cheltuieli de Revelion. Încearcă să faci în aşa fel încât să-ţi protejezi bugetul, mai ales dacă ai tot felul de angajamente în seara de Anul Nou şi imediat după aceea, în ultimele zile de concediu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici