Prima pagină » „Ce limbă se vorbește în România?” / „E o glumă?”. Discuție virală pe o rețea socială despre România

„Ce limbă se vorbește în România?” / „E o glumă?”. Discuție virală pe o rețea socială despre România

„Ce limbă se vorbește în România?”. Întrebarea apare sub un clip cu Bucureștiul care a strâns peste 60.000 de aprecieri pe o rețea socială. Românii n-au stat pe gânduri să răspundă.
„Ce limbă se vorbește în România?” / „E o glumă?”. Discuție virală pe o rețea socială despre România
Andreea Tobias
29 oct. 2026, 16:38,

„Ce limbă se vorbește în România?” – a scris o utilizatoare, iar comentariul ei a adunat 83 de aprecieri. Ceva mai târziu, altcineva a adresat exact aceeași întrebare.

Clipul, cu imagini din București, are peste 1.200 de comentarii, din toată lumea.

Românii au răspuns imediat, fiecare în stilul lui.

„Romanian”, a scris scurt unul dintre ei.

„In România we speak româna!!!”, a venit răspunsul altuia.

Un alt utilizator a întrebat dacă e vorba de o glumă. „E o glumă? Pentru că la noi se vorbește tot”.

„Într-o zi mi-ar plăcea să ajung în România”, a scris un spaniol.

Un italian a lăsat doar două cuvinte: „bel posto” – „loc frumos”.

„Nu știam că România e atât de frumoasă”

Cele mai multe mesaje sunt de admirație.

„Nu știam că România e atât de frumoasă”, a recunoscut un utilizator.

O canadiancă a lăudat arhitectura, iar o franțuzoaică a scris că România e „o țară atât de frumoasă și de curată”.

O italiancă și-a amintit: „Ce țară frumoasă, încă mi-o amintesc”.

O parte din comentarii n-au legătură cu România.

„Dați-mi viză”, au scris mai mulți utilizatori.

„Mi-e dor de casă”

Românii din străinătate au comentat cu nostalgie. „Mi-e dor de casă”, scrie o româncă.

„România, țara mea frumoasă!”, adaugă alta.

Printre comentarii există și critici. „Un oraș foarte murdar”, a scris un utilizator. Altul refuză invitația:„Nu, mulțumesc, prea multă corupție”.