Prima pagină » Pasiunea neașteptată a campionului mondial de Formula 1. Și-a modificat mașina pentru a putea mânca desertul preferat

Pasiunea neașteptată a campionului mondial de Formula 1. Și-a modificat mașina pentru a putea mânca desertul preferat

Kimi Antonelli, noul campion mondial de Formula 1, este atât de îndrăgostit de tiramisu, celebrul desert italian originar din Treviso, încât a găsit o modalitate de a-l savura inclusiv în timpul călătoriilor. Pilotul și-a personalizat mașina de teren cu o măsuță specială, pe care să-și poată așeza desertul preferat.
Pasiunea neașteptată a campionului mondial de Formula 1. Și-a modificat mașina pentru a putea mânca desertul preferat
sursa: FB
Petru Mazilu
12 nov. 2026, 06:07,

Detaliul a fost remarcat de primarul orașului Treviso, Mario Conte, care a vorbit despre pasiunea pilotului într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

Potrivit edilului, Antonelli a apărut într-o reclamă recentă în care mașina sa de teren este echipată cu o măsuță destinată servirii tiramisului. Ideea l-a încântat pe primar, care s-a declarat bucuros că un campion mondial de Formula 1 apreciază atât de mult desertul asociat orașului său.

„Campionul mondial de Formula 1, Kimi Antonelli, are o pasiune aparte pentru tiramisu-ul nostru! Atât de mare, încât, într-o reclamă recentă, s-a gândit să-și personalizeze mașina de teren cu o măsuță, pentru a putea savura tiramisu chiar și în timpul călătoriilor. Ca primar al orașului tiramisu, acest lucru mă bucură enorm!”, a transmis Mario Conte.

Edilul a profitat de ocazie pentru a-l invita pe pilot să viziteze Treviso și să încerce rețeta originală a desertului.

„Dragă Kimi, felicitări pentru succesele tale de pe circuit! Dar te așteptăm la Treviso, unde s-a născut tiramisu, pentru a-ți oferi ocazia să guști varianta originală!”, a adăugat primarul.

Tiramisu este unul dintre cele mai cunoscute deserturi italiene, preparat tradițional din pișcoturi însiropate în cafea, mascarpone, ouă și cacao. Treviso revendică originile rețetei, iar desertul a devenit un simbol gastronomic al orașului din regiunea Veneto.