Acesta a căzut de la o înălțime de aproximativ opt metri, după ce acoperișul pe care se afla a cedat brusc. Bărbatul a fost transportat la spital cu elicopterul, iar medicii spun că viața sa nu este în pericol, potrivit presei italiene.
Accidentul s-a produs pe strada Gramsci, în timp ce bărbatul, proprietarul unei pizzerii, efectua lucrări de curățare la o fereastră de iluminat de pe acoperișul unei clădiri.
Potrivit primelor informații, țiglele au cedat sub greutatea sa, iar acesta s-a prăbușit în gol, căzând peste garajul unui bloc de locuințe aflat dedesubt.
La locul accidentului au intervenit echipele medicale ale centrului operațional Sores FVG, cu o ambulanță, un echipaj medical și un elicopter de salvare.
În urma căderii, bărbatul a suferit un traumatism cranian și o leziune la nivelul toracelui. Cu toate acestea, starea sa nu este critică, iar după acordarea primului ajutor a fost transportat la spitalul din Udine, unde a fost internat cu cod galben.
La locul accidentului au ajuns și pompierii, polițiștii locali, precum și inspectorii autorităților sanitare.
Aceștia au început cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul și în ce condiții erau efectuate lucrările de curățare.
Accidentul este tratat ca un accident de muncă, iar ancheta urmează să stabilească toate împrejurările în care angajatul a căzut de pe acoperiș.