O casă cumpărată împreună este adesea privită ca bunul comun al cuplului. Din punct de vedere juridic, situația poate fi diferită. Partenerul necăsătorit nu este moștenitor legal în Italia, indiferent de durata relației.
Nici înregistrarea cuplului drept conviventi di fatto nu oferă aceleași drepturi succesorale ca mariajul sau uniunea civilă. Fără un testament, partea din casă deținută de persoana decedată ajunge la rudele sale.
Dacă ambii parteneri sunt înscriși în act și fiecare deține 50%, supraviețuitorul își păstrează jumătatea. Numai partea persoanei decedate intră în succesiune.
În lipsa testamentului, acea cotă va fi moștenită de copii sau, după caz, de părinți, frați și alte rude prevăzute de lege. Partenerul rămas în viață poate ajunge astfel coproprietar al locuinței cu familia persoanei decedate.
Cotele nu sunt întotdeauna egale. Actul poate stabili, de exemplu, că unul dintre parteneri deține 70%, iar celălalt 30%. Împărțirea moștenirii pornește de la procentele consemnate oficial, nu de la presupunerile familiei.
Situația este mai riscantă dacă locuința a fost cumpărată numai pe numele unuia dintre parteneri. Plata unor rate, renovări sau cheltuieli nu îl transformă automat pe celălalt în proprietar. Acesta poate încerca să recupereze anumite sume, dacă le poate demonstra, dar nu dobândește prin simpla contribuție o cotă din casă.
Consiliul Național al Notariatului din Italia precizează că testamentul rămâne esențial pentru protejarea partenerului necăsătorit.
Persoana care deține o cotă din locuință îi poate lăsa partenerului întreaga cotă sau numai o parte. Libertatea testamentară este însă limitată de drepturile moștenitorilor rezervatari.
Dacă defunctul are un copil, acestuia îi este rezervată jumătate din patrimoniu. Dacă are cel puțin doi copii, aceștia au împreună dreptul la două treimi. În lipsa descendenților, părinții pot avea dreptul la o cotă rezervată.
Testamentul poate dispune numai de partea care rămâne disponibilă după respectarea acestor cote. Un document care le încalcă nu este desființat automat, dar poate fi contestat de moștenitorii protejați.
Contractul de conviețuire poate reglementa contribuțiile la cheltuieli și administrarea bunurilor. El nu îl transformă însă, prin simpla sa existență, pe partener în moștenitor legal.
Legea italiană nr. 76 din 2016 îi oferă partenerului de fapt anumite protecții, dar acestea nu echivalează cu moștenirea.
Dacă locuința comună aparținea persoanei decedate, partenerul supraviețuitor poate continua să locuiască acolo timp de doi ani. Dacă relația a durat mai mult, dreptul poate fi menținut pentru o perioadă egală cu durata conviețuirii, fără să depășească cinci ani.
Atunci când în locuință trăiesc copiii minori sau copiii cu dizabilități ai partenerului supraviețuitor, perioada nu poate fi mai mică de trei ani. Conviețuirea trebuie să poată fi demonstrată, de regulă prin evidențele anagrafice.
Acesta este un drept temporar de locuire. Partenerul nu devine proprietar și nu poate vinde casa. Dreptul încetează dacă nu mai locuiește stabil acolo sau dacă încheie o căsătorie, o uniune civilă ori începe o nouă conviețuire de fapt.
Dacă locuința era închiriată, partenerul poate prelua contractul de închiriere în cazul decesului titularului, dacă erau îndeplinite condițiile legale ale conviețuirii.
Dreptul de proprietate și obligația față de bancă trebuie analizate separat. Dacă ambii parteneri au semnat creditul, supraviețuitorul rămâne obligat potrivit contractului, chiar dacă o parte din casă ajunge la alți moștenitori.
Datoriile persoanei decedate intră în masa succesorală. Moștenitorii care acceptă moștenirea pot prelua atât bunurile, cât și obligațiile. Existența unei polițe de asigurare legate de credit trebuie verificată imediat, deoarece aceasta poate acoperi total sau parțial soldul rămas.
O situație dificilă poate apărea când partenerul supraviețuitor plătește creditul, dar copiii sau rudele defunctului devin coproprietari ai locuinței. Testamentul și structura contractului de credit ar trebui analizate înainte de cumpărare, nu după apariția unei tragedii.
În succesiunile internaționale, Regulamentul european nr. 650/2012 stabilește, în principiu, aplicarea legii țării în care defunctul avea reședința obișnuită.
Un cetățean român poate alege prin testament ca succesiunea sa să fie guvernată de legea română. Această alegere trebuie formulată clar și poate schimba cine moștenește și în ce proporție.
Înaintea cumpărării unei locuințe, cuplul trebuie să decidă cotele de proprietate, contribuția la credit și protecția celui rămas în viață. O promisiune verbală nu poate înlocui actul notarial și testamentul.
Poate te interesează și: Casa de vis cu 40% mai ieftină! Ce se ascunde în spatele anunțurilor care au explodat în Toscana