De ce italienii beau cafeaua atât de repede. Povestea espresso-ului băut „dintr-o înghițitură”

Într-un bar italian, comanda „un caffè” aduce aproape automat o ceașcă mică de espresso. Clientul rămâne adesea în picioare, pune zahăr, amestecă și bea cafeaua din două sau trei înghițituri.

Scena durează uneori mai puțin decât prepararea băuturii. Nu reprezintă o regulă urmată de toți italienii. Este însă un obicei răspândit, construit în jurul unei cafele concentrate și al tejghelei de bar.

O ceașcă de espresso conține doar câteva zeci de mililitri

Espresso-ul a fost conceput ca o băutură scurtă. Apa fierbinte trece sub presiune prin cafeaua măcinată, iar extracția durează în jur de 20–30 de secunde.

Visul unei case în Roma devine tot mai scump. Cât plătesc cei care vor să cumpere

Satul din Italia unde timpul pare că s-a oprit de mai bine de 100 de ani. Casele și străzile au rămas aproape neschimbate

În ceașcă ajung aproximativ 25–30 de mililitri. Cantitatea redusă explică o parte din viteza consumului. Un espresso nu poate fi băut timp de o jumătate de oră precum o cafea filtrată de 250 de mililitri.

Nici expresia „dintr-o înghițitură” nu trebuie luată întotdeauna literal. Cafeaua este băută, de obicei, din câteva înghițituri scurte. Temperatura și gustul concentrat stabilesc ritmul.

Ceașca din porțelan are pereți groși și păstrează căldura. Espresso-ul este servit imediat după extracție. Dacă rămâne prea mult pe tejghea, temperatura scade, crema se destramă, iar aromele se modifică.

Prima mașină rapidă pentru cafea a apărut la Torino în 1884

Viteza a fost legată de espresso încă de la primele aparate. În 1884, antreprenorul torinez Angelo Moriondo a brevetat o mașină cu abur pentru prepararea rapidă a cafelei.

Aparatul a fost prezentat la Expoziția Generală Italiană de la Torino. Putea pregăti mai multe porții într-un timp mai scurt decât metodele folosite anterior. Presiunea sa era prea mică pentru crema asociată acum espresso-ului.

Luigi Bezzera a brevetat în 1901 un sistem care permitea prepararea cafelei direct pentru fiecare client. Desiderio Pavoni a început să producă asemenea mașini la Milano, la începutul secolului al XX-lea.

Un alt pas a venit după Al Doilea Război Mondial. Achille Gaggia a introdus aparatul cu levier, capabil să obțină o presiune mai mare. Cafeaua căpăta la suprafață stratul de cremă devenit ulterior semnul vizual al espresso-ului.

Tejgheaua a transformat cafeaua într-o pauză de câteva minute

Barul italian funcționează diferit de cafeneaua în care clientul ocupă o masă pentru o perioadă lungă. La tejghea, comanda, prepararea și plata se succed rapid.

În numeroase localuri, cafeaua băută la masă costă mai mult. Diferența vine din serviciul oferit și poate fi mai vizibilă în zonele turistice. Consumul în picioare păstrează prețul afișat pentru tejghea și eliberează repede spațiul.

Un client poate intra, saluta barista, cere „un caffè” și pleca după câteva minute. Pauza este scurtă, dar are o componentă socială. Câteva cuvinte schimbate la tejghea fac parte din ritual.

Rapiditatea nu înseamnă că italienii acordă puțină atenție cafelei. Comenzile pot fi foarte precise: ristretto, lungo, macchiato, corretto, în ceașcă mare sau în pahar de sticlă.

În Italia, „un caffè” înseamnă aproape întotdeauna espresso

Un vizitator care cere simplu „un caffè” primește, de regulă, un espresso. Pentru o cafea mai mare trebuie să ceară un caffè lungo sau un americano.

Cuvântul „espresso” este asociat cu o băutură preparată pe loc, pentru comanda clientului. Treccani leagă termenul și de sensul vechi al verbului care desemna un lichid scos prin presare.

Espresso-ul italian a unit două viteze: aparatul îl prepară în câteva zeci de secunde, iar clientul îl consumă cât timp este cald. Ceașca poate dispărea de pe tejghea după trei înghițituri, însă comanda exactă spune cât de personal a rămas ritualul.