Salata Caprese este una dintre cele mai simple rețete italiene: roșii, mozzarella și busuioc, completate cu sare și ulei de măsline extravirgin. Cele trei ingrediente principale formează culorile drapelului Italiei-roșu, alb și verde, relatează presa italiană.
Legătura cu Marinetti este explicată prin ideile sale despre alimentație. Futuristul critica tradiția culinară italiană și era un adversar declarat al pastelor, pe care le considera prea grele. În schimb, susținea o gastronomie mai simplă și mai ușoară.
În 1930, Marinetti a publicat „Manifestul bucătăriei futuriste”, în care susținea că mâncarea trebuie să stimuleze nu doar gustul și mirosul, ci și văzul și simțul tactil. Prin aspectul și simplitatea sa, Caprese se potrivea acestor principii.
Documentele Grand Hotel Quisisana indică începutul anilor 1920 și menționează prezența preparatului la o cină la care a participat Marinetti. Anul 1922 este cel mai des asociat cu apariția salatei, însă originea exactă nu este confirmată fără dubii.
O altă poveste spune că un zidar din Capri, patriot și atașat de simbolurile Italiei, a combinat roșii, mozzarella și busuioc pentru a reproduce culorile drapelului național.
Există controverse și în privința brânzei folosite inițial. Tradiția din Capri vorbește despre fior di latte produs în zona Sorrento, în timp ce mozzarella di bufala a devenit, ulterior, o variantă foarte populară.
Chef Stefano Mazzone, de la Grand Hotel Quisisana, propune o versiune preparată cu mozzarella di bufala, roșii „cuore di bue”, oregano, busuioc proaspăt, sare și ulei extravirgin de măsline. Roșiile și mozzarella sunt tăiate și așezate alternativ. Apoi, preparatul este completat cu busuioc și ulei de măsline.
Un alt episod asociat cu popularizarea combinației este legat de regele Farouk al Egiptului.
În 1951, aflat la Capri, acesta a cerut o gustare ușoară și a primit un sandviș cu mozzarella, roșii și busuioc. Preparatul i-a plăcut atât de mult încât l-ar fi servit, ulterior, și invitaților săi.