Legile Justiţiei, adoptate de Senat

  • Senatul a adoptat, luni, cele trei proiecte de legi ale justiţiei privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), organizarea judiciară şi statutul judecătorilor şi procurorilor.
  • Senatul a fost for decizional.
1819 afișări
Imaginea articolului Legile Justiţiei, adoptate de Senat

Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost adoptat cu 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi trei abţineri.

Proiectul de lege privind organizarea judiciară a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi o abţinere.

Proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor a trecut de Senat cu 83 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă”, trei abţineri.

Premierul Nicolae Ciucă spunea, joi, că România ar putea primi în luna noiembrie un aviz pozitivf pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Control (MCV). „Mai întâi de toate trebuie ca legile Justiţiei să fie adoptate”, preciza el.

„Mai întâi de toate trebuie ca legile Justiţiei să fie adoptate în Parlament. Urmează ca în Senat - avem aci prezentă pe dna preşedinte al Senatului - sperăm ca săptămâna viitoare întreg procesul să fie finalizat. Avem această coordonare permanentă cu Comisia şi sunt convins că o dată ce vom adopta şi vor fi promulgate legile Justiţiei, putem ca în luna noiembrie să avem raport pozitiv pentru ridicarea MCV”, spune Nicolae Ciucă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici