Proiect. Victimele violenței domestice, scutite de taxa de timbru la divorț și partaj

Publicat: 17 10. 2025, 12:27

Victimele violenței domestice nu vor mai plăti taxa judiciară de timbru pentru cererile de divorț și partaj, potrivit unui proiect de lege inițiat de Alina Gorghiu, președinta Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului „România fără violență domestică”.

Proiectul a primit toate avizele favorabile – inclusiv de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social (CES) – și a obținut raport favorabil din partea Comisiei parlamentare pentru combaterea violenței domestice, urmând să intre la vot în plenul Senatului.

„Prin această modificare legislativă, eliminăm o barieră financiară importantă pentru victimele violenței în familie, care doresc să se desprindă de agresor și să își reconstruiască viața în siguranță”, a declarat Alina Gorghiu.

Aceasta subliniază că „majoritatea victimelor rămân captive într-o relație abuzivă din dependență materială față de agresor. Scutirea de taxe pentru divorț și partaj este o măsură concretă și necesară, care oferă o șansă reală de independență și protecție celor aflați în situații vulnerabile”.

Proiectul completează articolul 29 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin includerea unei trimiteri la definiția victimelor din Legea nr. 211/2004 privind protecția victimelor infracțiunilor.

„Prin această lege, statul își asumă rolul de a sprijini activ victimele, nu doar prin ordine de protecție, ci și prin măsuri care le redau controlul asupra propriei vieți. Această modificare are un impact bugetar minim, dar un efect major pentru siguranța și demnitatea victimelor violenței domestice. Este o dovadă că legislația poate deveni un instrument real de sprijin, nu doar de constatare a problemelor”, mai precizează Gorghiu.

În opinia sa, fiecare instituție implicată – „de la poliție și instanțe, până la serviciile sociale” – trebuie să contribuie la același obiectiv: „protecția reală a victimelor și accesul lor liber la justiție”.

„România face, prin acest proiect, un pas important către un sistem de justiție empatic, echitabil și solidar cu victimele violenței”, a conchis Alina Gorghiu.