Suporterii acuzaţi de agresarea jandarmului clujean, trimişi în judecată

Cei patru suporteri acuzaţi de agresarea jandarmului clujean înainte de meciul U-CFR Cluj au fost trimişi în judecată, miercuri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, potrivit unor surse judiciare.

20 afișări
Imaginea articolului Suporterii acuzaţi de agresarea jandarmului clujean, trimişi în judecată

Suporterii acuzaţi de agresarea jandarmului clujean, trimişi în judecată (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit surselor citate, trei dintre cei patru tineri, Paul Adrian Stanciu, Tivadar Tolja şi Florin T.C., au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi vătămare corporală gravă, iar al patrulea, Horaţiu Ioan Cătălina, pentru ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri.

Jandarmul Gabriel Romulus Oşan a fost bătut, în 7 mai, înainte de începerea meciului dintre "U" şi CFR, de patru suporteri ai Universităţii Cluj. Paul Stanciu l-a lovit cu o cărămidă, iar după ce a căzut următorii suporteri l-au lovit cu picioarele în cap.

Un al cincilea suporter, Alexandru Andrei Pogăceanu, în vârstă de 21 de ani, este urmărit penal pentru ultraj în acest caz.

Paul Adrian Stanciu (18 ani), Tivadar Tolja (19 ani ), F.T.C. (16 ani), toţi trei din Cluj-Napoca şi Ioan Horaţiu Cătălina, din Cugir, au fost reţinuţi de poliţişti după vizionarea imaginilor filmate de jurnalişti şi de jandarmul agresat.

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au emis, în 9 mai, mandate de arestare de 29 de zile pe numele lui Paul Adrian Stanciu şi Tivadar Tolja şi un mandat de arestare pentru 15 zile în cazul minorului Florin T.C., ei fiind acuzaţi de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi vătămare corporală gravă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici