Tribunalul Bucureşti a decis anularea diplomei de doctor a lui Darius Vâlcov

  • Magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus anularea diplomei de doctor a lui Darius Vâlcov.
  • Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.
213 afişări
Imaginea articolului Tribunalul Bucureşti a decis anularea diplomei de doctor a lui Darius Vâlcov

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus anularea diplomei de doctor a lui Darius Vâlcov.

„Admite cererea. Dispune anularea diplomei de doctor seria F nr.0003384”, este soluţia pe scurt a instanţei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti- Secţia a-II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

Comisia de Etică şi Deontologie Profesională (CEDP) a Academiei de Studii Economice Bucureşti (ASE) a analizat, în octombrie 2019, sesizarea de suspiciune de plagiat pentru teza de doctorat a lui Darius Vâlcov.

Concluzia, potrivit raportului, a fost că teza cuprinde o proporţie ridicată de preluări de fragmente de text aparţinând altor autori, „de cele mai multe ori cu reformulări relativ minore (inversiuni de cuvinte, utilizări ale unor sinonime, trunchieri ale unor fraze, adăugiri de cuvinte)”.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici