Actorul Cosmin Seleşi şi-a botezat băiatul
„Am plâns mai mult decât băieţelul meu”, recunoaşte actorul din „Land of Jokes”, emisiunea care revine la Pro TV pe 27 februarie, de la ora 20.45.
„Recunosc că am fost foarte emoţionat pe tot parcursul slujbei, în vreme ce Tudor a fost cel mai cuminte bebeluş. Nu a scâncit decât atunci când a fost băgat în apă, în rest a fost băiatul model”, povesteşte mândru Cosmin.
Botezul a avut loc la Focşani, pe 5 februarie, iar juniorul familiei Seleşi a primit numele Tudor Nicolae. Emoţiile au fost mari pentru întreaga familie şi pentru prieteni, care şi-au dorit să le fie alături părinţilor într-o zi atât de specială.
„Au venit colegii mei de la «Land of Jokes», Ionuţ Iftimoaie, colegi actori, prieteni şi, evident, multe rude. Cel care îi este naş lui Tudor este un prieten de-al meu actor, Florian Ghimpu. Am încheiat ziua cu o distracţie pe cinste, demnă de un eveniment aşa de important în vieţile noastre”, a mai spus Cosmin.