Ce te face să te simţi acasă în Bucureşti?

Băieţii de la Pink Cat Studios nu se potolesc. Inspiraţi de viaţa trepidantă a capitalei, au mai cotrobăit o dată prin sufletele bucureştenilor, ca să afle ce-i ţine aici. Ce-i face să se simtă acasă în marele oraş? 6 bucureşteni get-beget şi o gălăţeancă din Tecuci îţi povestesc Bucureştiul lor. E gritty, e raw, e gri cu pete de culoare. Focusează-te pe petele de culoare! cum zice Văru'...

Proiectul Bucureşti cu dor de acasă este co-finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB în cadrul Programului Bucureşti acasă 2023. Pentru informaţii detaliate despre programul de finanţare al Primăriei Municipiului Bucureşti prin ARCUB, puteţi accesa www.arcub.ro.

"Blocul Orizont, pe strada care atunci se numea Oneşti, Piaţa Palatului, Ateneul Român, apoi spre Piaţa Amzei - ăsta era traseul meu spre şcoală. Prin 65, 66, 67, în Piaţa Palatului, în faţa fostului Comitet Central, jucam fotbal! O dată ne-a salutat şi Ceauşescu." – Valeriu

"Am venit din Tecuci, din oraşul muştarului, iar acum am ajuns să locuiesc în patria micilor, la Obor. A trebuit să ies puţin din zona mea de confort. Puţin mai mult. În Bucureşti sunt mulţi oameni care nu îţi spun neapărat exact ce gândesc, a trebuit să citesc prin ei..." - Diana

"Am venit în Bucureştii Noi mai întâi la bunici, când eram prin clasa a II-a, apoi ne-am mutat aici, toată familia. Prin parcul Bazilescu mă plimbam de prin clasa a VI-a şi mereu mi-am dorit să intru în amfiteatru, care era închis. Ne speriau băieţii mai mari că acolo sunt mirese moarte, care vor veni după noi să ne caute..." - Arina

Petrică s-a născut în Rahova, dar a migrat spre nord. Şi-a petrecut 12 ani de şcoală în Dorobanţi, la şcoala Titu Maiorescu şi liceul I.L. Caragiale. Studenţia - la Baraka, în Herăstrău, unde şi acum se adună bucureşteni de toate vârstele ca să facă sport sau să soarbă un cocktail în timp ce-şi privesc copiii care se dau cu placa sau cu rolele.

Arina a avut alt traseu locativ: Piaţa Unirii, Crângaşi, Bucureştii Noi. Plimbările ei prin parcul Bazilescu aveau drept punct central amfiteatrul, unde o speriau băieţii mai mari că sunt mirese îngropate, care le vor fugări - pe ea şi prietenele ei - noaptea, când se întorc acasă.

George s-a născut pe aleea Livezilor, într-o baracă de muncitori. Drumul lui spre Chitila, unde locuieşte în prezent, a trecut prin Viilor, Barbu Văcărescu, Ştefan cel Mare, Obor - unde şi astăzi îşi ia porţia zilnică de mici şi bere, dar şi prin majoritatea tunelurilor de metrou, prin care a dat cu tag-ul şi cu spray-ul: ERPS, cel mai vechi graffiti artist din Bucureşti.

"Prin anii '90, mă uitam la filmele care veneau la noi pe casete video. Şi eu nu mă uitam la personajele principale - la Stalone, la Van Damme sau cine mai era - eu mă uitam în background şi vedeam nişte desene, nişte scrisuri. Şi mi-am zis: ăsta e stilul meu, asta fac şi eu. Doar că nu ştiam că se numeşte graffiti." - ERPS

"Petrec foarte mult timp acasă, unde viaţa profesională se îmbină armonios cu cea personală. Din 4 pereţi, 3 sunt plini de cărţi, pentru că de formaţie sunt filolog. Iar ritualul meu este să-mi beau cafeaua acasă. Am adoptat trendul cafelei de specialitate, pentru că soţul meu este dublu campion naţional barista." - Veronica

Premiera filmului Bucureşti cu dor de acasă are loc pe data de 7 noiembrie, la Cinema Europa, pe Moşilor 127, de la ora 20. Filmul poate fi văzut apoi:

- pe 12 noiembrie, la Cinema Union, de la ora 14.00 şi de la ora 15.00

- pe 15 noiembrie, la UNATC, sala Cinema, de la ora 18.30

- pe 15 noiembrie, la Cinemateca Eforie, de la ora 19.00

- pe 20 noiembrie, la Cinema Muzeul Ţăranului, la ora 18.00, 19.00, 20.00, 21.00

- pe 22 noiembrie, la Cinema Union, de la ora 16.00 şi de la ora 17.00

Mai multe proiecţii ale filmului vor fi anunţate pe pagina https://pinkcat.online.

"Nu ştiu cum aţi crescut voi, dar pe mine mă trimiteau ai mei să iau bere şi ţigări, când făceau câte o petrecere. Şi la mine pe stradă era... era un crack house, unde acum au cumpărat clădirea Jehova's Witnesses şi au făcut o clădire nouă. Şi când treceam pe lângă crack house, ăia strigau după mine: băiatu', zi-i lu taică-tu că am băgat marfă proaspătă!" - Văru'

"Am descoperit o sală de calculatoare pe Caragea Vodă. Fantasia. Cred că am petrecut, timp efectiv din viaţa mea, ceva de ordinul anilor, la Fantasia. Noi zicem că e un fel de portal prin care ies la iveală cele mai dubioase creaturi ale Bucureştiului, pentru că în fiecare săptămână se întâmpla acolo ceva demn de un film." - Petrică

Bucureşti cu dor de acasă este un film în regia lui Robert Antonescu, produs de Pink Cat Studios. Producători: Dragoş Ureche, Alex Popescu şi Robert Antonescu. Imagine: Lică Molan şi Şerban Mestecăneanu. Montaj: Gabi Marin. Art director: Dragoş Ureche. Corecţie de culoare: Mircea Crivoi. Sunet: Ionuţ Grigore.