Adam Sandler l-a detronat pe Harry Potter din fruntea box office-ului -Reuters

Comedia "I Now Pronounce You Chuck and Larry" cu Adam Sandler a încasat 34,8 milioane de dolari în primul său weekend în cinematografele nord-americane, detronând cel mai recent film din seria "Harry Potter" din fruntea box office-ului, transmite Reuters.

1 afișare
Imaginea articolului Adam Sandler l-a detronat pe Harry Potter din fruntea box office-ului -Reuters

Adam Sandler l-a detronat pe Harry Potter din fruntea box office-ului -Reuters

"Chuck and Larry", povestea unor pompieri heterosexuali din Brooklyn care se dau drept un cuplu gay pentru a obţine nişte beneficii, a evidenţiat succesul de box office pe care îl are Sandler, chiar dacă acest film a avut încasări puţin mai mici decât altele avându-l în distribuţie pe celebrul actor. "Anger Management", "Big Daddy" şi "Click", toate cu Adam Sandler, au avut la vremea lor încasări mai mari de 40 milioane de dolari în weekend-ul premierei. Totuşi, şefii studiourilor Universal Pictures, distribuitorul noii comedii, s-au declarat mulţumiţi de rezultatele de la premieră.

"Harry Potter şi Ordinul Phoenix", al cincilea film bazat pe un roman de J.K. Rowling, a coborât pe locul secund în al doilea său weekend, cu vânzări de bilete în valoare de 32,2 milioane de dolari. Până acum, franciza "Harry Potter" a încasat peste 1,3 miliarde de dolari numai în Statele Unite şi Canada.

Pe locul al treilea se află o altă premieră a săptămânii, "Hairspray", un musical cu John Travolta şi cu Michelle Pfeiffer în rolul unui producător rasist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici