Al Pacino ar putea să interpreteze rolul celebrului antrenor de fotbal american Joe Paterno

Actorul american Al Pacino se află în negocieri avansate pentru a interpreta rolul principal într-un film inspirat de viaţa şi cariera celebrului antrenor de fotbal american Joe Paterno.

218 afișări
Imaginea articolului Al Pacino ar putea să interpreteze rolul celebrului antrenor de fotbal american Joe Paterno

Al Pacino (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Joe Paterno a murit din cauza unui cancer pulmonar pe 22 ianuarie, la vârsta de 85 de ani. El a cunoscut numeroase succese pe plan sportiv, fiind antrenorul principal al echipei Pennsylvania State timp de 46 de ani, scrie ContactMusic.

Reputaţia lui a avut însă de suferit în 2011, când a fost concediat din cauza faptului că nu a acţionat împotriva fostului său antrenor asistent Jerry Sandusky, acuzat de abuzuri sexuale comise asupra mai multor băieţi. Viaţa lui a devenit subiectul unui roman, "Paterno", devenit bestseller la scurt timp după lansare.

Producătorii din industria filmului intenţionează să adapteze acest roman pentru cinema sau televiziune. Al Pacino va juca rolul principal, iar managerul său, Riock Nicita, va fi şi producătorul peliculei, informează Deadline.com.

Al Pacino, în vârstă de 71 de ani, a putut fi văzut de curând pe marile ecrane în comedia "Jack and Jill" şi va juca în 2012 în "Wilde Salome" şi "The Son Of No One". Laureat al unui premiu Oscar, în 1993, pentru rolul din filmul "Parfum de femeie", şi nominalizat la alte şapte premii ale Academiei de film americane, Al Pacino a apărut în ultimii ani şi în "Crime justificate" (2008), alături de Robert de Niro, şi în "Ocean's Thirteen - Acum sunt 13" (2007).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici